În perioada când viața colhoznică îi încânta și pe „autorii” de cântece populare, cineva a scris pentru vestitul interpret din Moldova, Nicolae Sulac, un cântec cu următorul mesaj: „Păpușică păpușoi, bun e traiul pe la noi”. Probabil că autorul acestor cuvinte s-a inspirat de „ politica agrară” a liderului sovietic de atunci, Nikita Hrușciov, care considera că anume porumbul este „regele” lanurilor colhoznice. Poate cineva își amintește cu nostalgie despre timpurile cele „de făurire a comunismului”, dar cert rămâne faptul că porumbul este o cultură avantajoasă. Astăzi rar cine își aduce aminte de acel cântec scris pentru celebrul Nicolae Sulac, or, tot ce este sub nivelul artistic se uită repede, dar, din păcate, este neglijată şi valoarea economică a porumbului și aceasta este mai trist.
Deși porumbul are pondere în exportul de cereale al Ucrainei, masivul de cultivare a lui se reduce văzând cu ochii. Pe lanurile noilor proprietari funciari și fermieri plantațiile de porumb ori lipsesc cu desăvârșire, ori sunt neînsemnate. Dacă în unul dintre cele mai dezvoltate raioane agricole ale regiunii noastre – Noua Suliță, pe timpurile nu prea îndepărtate plantațiile de porumb-boabe (fără să luăm în considerare lanurile cu porumb pentru siloz) ocupau peste 6 mii hectare, acum agricultorii nouăsulițeni cultivă porumb pe circa 200 hectare. Ce se întâmplă?
În primul rând, porumbul este o cultură tehnică și ea cere o îngrijire suplimentară: afânări, administrarea îngrășămintelor minerale, ba chiar și recoltarea e mai complicată. Toate acestea, la prețurile de astăzi, cauzează cheltuieli enorme. În afară de aceasta s-a redus și șeptelul de animale, deci, decade necesitatea porumbului ca nutreț. „Atunci la ce bun să-l cultivi?”, se întreabă fermierii pragmatici și dau preferință altei culturi – soia. Ea este avantajoasă și din punct de vedere al prețului de realizare și din punct de vedere tehnologic – nu cere lucrări agrotehnice și agrochimice suplimentare. Și fermierii procedează în felul următor: au semănat soia primăvara, cu administrarea concomitentă a îngrășămintelor și erbicidelor, și ași aduc aminte de ea tocmai toamna, la recoltat. Este un cult al soii, căci sătenii o seamănă chiar pe loturile lor de lângă casă. Simplu, fără multă muncă și avantajos. Dar, problemele vor apare în curând. Soia este cultura care reduce gradul de fertilitate a solului, iar pentru restabilirea acestei daune e nevoie de decenii.
Prin urmare, considerarea soii ca „regină” a lanurilor fermierilor este o aventură la fel de periculoasă ca și cea a lui Hrușciov cu porumbul. Poate pune capăt unei astfel de aventuri doar o politică agrară chibzuită.