Născut în Sinăuții de Sus (actualmente raionul Hliboca, regiunea Cernăuți) în anul 1886, Emilian Vasiloschi avea să devină unul dintre preoții care au pus bazele Bisericii Ortodoxe Române din Germania. Școlit în teologie la Cernăuți, a fost mai întâi profesor de limba germană și de religie, fiind hirotonit preot de către Mitropolitul Pimen Georgescu, în 1917. A fost preot la Târgul Lespezi (din fostul județ Baia), apoi la Biserica „Toma Cozma” din Iași, referent cultural la Patriarhia Română și, în ultima parte a vieții, preot la Berlin.
A venit pe lume în familia preotului Vichentie Vasiloschi, cleric harnic, bucovinean și el, cu origini în Solca, în satul Sinăuţii de Sus. Sârguincios și iubitor de carte, tânărul Emilian a urmat Gimnaziul Superior din Cernăuți, pe care l-a absolvit în 1908, apoi cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, finalizată în 1912, facultate cu un renume strălucit în epocă. S-a căsătorit în același an și și-a început cariera, mai întâi ca profesor de muzică, în Câmpulung și Rădăuți, apoi ca profesor suplinitor de limbă germană și de religie. După cinci ani de profesorat, Mitropolitul dr. Pimen Georgescu a hotărât hirotonirea tânărului teolog, care a fost numit paroh la Târgul Lespezi, din județul Baia (astăzi, satul Lespezi din județul Iași), la Biserica „Sfinții Voievozi”, construită în 1872. De la bisericuța din Lespezi, la 1 ianuarie 1920, a fost transferat la Parohia Bisericii „Toma Cozma” din Iaşi, locaș cu o istorie importantă și care avusese rol de călăuză spirituală pentru zona Muntenimii de Sus, parte a târgului Iașilor în care fusese construit.
În capitala Moldovei, în bisericuța banului Toma Cozma, avea să rămână vreme de două decenii, „excelând prin activitatea sa efervescentă în viața comunității”, după cum apreciază actualul paroh al bisericii, părintele Mihai Mărgineanu. Deloc întâmplător, pe durata celor 20 de ani a dat dovadă de mult simț practic, făcând primele lucrări serioase de reparare a bisericii, încercând să închege comunitatea, dar a și militat intens pe tărâm cultural, strângând la „Toma Cozma” parte din intelectualii renumiți ai Iașilor acelei epoci. Împreună au pus bazele unei instituții culturale care avea să lase o urmă importantă în istoria orașului – Ateneul Popular „Toma Cozma” din Păcurarii Iașilor.
Un „pol de cultură”
Inițiată de părintele Emilian Vasiloschi, Asociațiunea „Toma Cozma” sau Ateneul Popular „Toma Cozma”, care era, de fapt, expresia culturală a asociației, a funcționat în cele două decenii în care acest vrednic preot a fost parohul bisericii ieșene. Deși arhiva locașului s-a pierdut în teribilii ani ai comunismului, neexistând în prezent decât documente începând din anul 1951 încoace, au rămas încă dovezi care să ateste existența acestei organizații culturale strâns unite în jurul preotului Vasiloschi. „Pe o carte veche din biblioteca parohiei am descoperit, la un moment dat, o ștampilă cu numele: «Asociațiunea Toma Cozma». O simplă ștampilă și nici o altă informație. Cercetând puținele documente pe care le-am găsit în Arhivele Statului de la Iași, l-am perceput pe părintele Vasiloschi drept o fire creativă și un om foarte neastâmpărat, dornic să facă, un om de acțiune. Cu ocazia reparațiilor pe care le-am făcut la Casa parohială (care e contemporană cu biserica), am descoperit și vechea configurație a spațiilor acestui ateneu — o sală foarte mare și una mai mică, în care aveau loc întâlnirile asociațiunii”, spune părintele Mihai Mărgineanu. Clădirea în care a funcționat vechiul ateneu este în picioare și astăzi, parte a complexului de case din incinta ansamblului bisericesc, iar Asociația „Toma Cozma”, având aceeași destinație, a fost reînființată de părintele Mărgineanu, azi fiind promotorul a numeroase activități cu caracter cultural.
„Datorită acestui părinte Emilian Vasiloschi, în timpul căruia nu numai că biserica a cunoscut o frumoasă înflorire prin lucrările de reparație care s-au făcut, ci și prin achiziționarea câtorva case, din veniturile cărora a fost susținută activitatea ateneului, s-au pus bazele unei mișcări culturale, ale unui pol cultural, în zona de vest a orașului”, mai spune părintele Mărgineanu.
Potrivit datelor publicate de protoiereul Sorin Petcu, preot paroh al Parohiei Ortodoxe „Naşterea Maicii Domnului” Freiburg — Müllheim (Germania), în anii ‘20 ai secolului trecut, părintele Vasiloschi „înființează Ateneul Popular «Toma Cozma», cu bibliotecă de vreo 3.000 de volume şi săli de conferinţă, cor, şezători, lectură; ia iniţiativa ridicării unei statui a lui Eminescu, care se şi inaugurează în 1929; scoate revista «Daruri», cu colaborarea celor mai de frunte condeieri ieşeni; restaurează biserica şi casele parohiale, cu sădiri de pomi, straturi de flori, garduri vii şi viţă de Cotnari; funcţionează ca profesor, de germană şi religie, la liceele Internat, Militar, Naţional, Ortodox de fete; e o vreme consilier comunal, ales de bisericile Iaşiului; la «Manufactura — Fabrica de Tutun», instalează o vastă bibliotecă cu sală de lectură, având într-un colţ un frumos altar cu vechi icoane ortodoxe, formează un cor al muncitorilor şi, tot dintre ei, o echipă de teatru, cu care se prezintă şi în alte localităţi, dar mai ales la Iaşi şi în Bucureşti”.
Inițiatorul colectei pentru statuia lui Eminescu
Activitatea culturală a acestui ateneu, astăzi amintită doar în documentele de arhivă, dar mai ales eforturile celui care a ținut viu acest for cultural, părintele Emilian Vasiloschi, are însă un „martor” nu doar credibil, ci și extrem de grăitor — statuia poetului Mihai Eminescu, amplasată astăzi în fața clădirii Bibliotecii Centrale Universitare (fostul sediu al Fundațiunii Regele Ferdinand I), la capătul Bulevardului Carol I din Iași.
Inițiată de vrednicul părinte Vasiloschi, subscripția publică pentru adunarea fondurilor necesare realizării acestei statui a fost finalizată în ritm alert, din această asociație culturală Iașilor acelor vremuri, uniți de idealuri comune. „Inițial, această statuie a fost amplasată pe teritoriul parohiei noastre, care, pe vremea aceea, se întindea până la Universitate (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – n.r.). Și în fața universității, acolo unde se află astăzi statuia lui A.D. Xenopol, a fost așezată prima dată. În 1957, a fost scoasă și amplasată în Piața Fundației. Însă, când s-au sistematizat străzile, pentru că era amplasată în calea liniilor de tramvai, a fost mutată ceva mai sus, pe locul pe care se află și azi”, explică părintele Mihai Mărgineanu.
Suma totală strânsă din inițiativa părintelui Emilian Vasiloschi și a Ateneului Popular „Toma-Cozma” s-a ridicat la 1.500.000 de lei, iar pentru desemnarea sculptorului, Ateneul a organizat ceea ce am putea numi azi „concurs de proiecte”. Primul astfel de concurs s-a desfășurat la 2 mai 1927 și printre membrii juriului s-a numărat însuși Mihail Sadoveanu, prieten bun al părintelui Vasiloschi. Cel de-al doilea concurs s-a ținut la 2 octombrie 1927, iar cel de-al treilea concurs a avut loc în 26 mai 1928. Într-un articol din „Flacăra Iașului”, profesorul Victor Macarie menționa că, în urma acestui ultim concurs, juriul, din care făceau parte, alături de alți membri ai ateneului, și Mihail Sadoveanu, Orest Tafrali și părintele Emilian Vasiloschi, a ales una din machetele prezentate de sculptorul Ion Schmidt Faur și s-a hotărât ca piedestalul să fie de 5,20 de metri.
Lucrarea — un grup statuar în centrul căruia se află poetul Mihai Eminescu, iar în dreapta și stânga sa, întruparea alegorică a filozofiei și a iubirii (filozoful și femeia) – a fost realizată relativ repede și inaugurată în 1929, an consemnat și vizibil și astăzi pe soclul statuii.
„Avea un magnetism anume”
Perioada de păstorire a comunității de la „Toma Cozma” a harnicului părinte Emilian Vasiloschi avea să se încheie la 1 martie 1940, când Patriarhul Nicodim Munteanu, care plecase din scaunul mitropolitan de la Iași cu numai un an înainte, l-a chemat să ocupe postul de consilier referent la Consiliul Central Bisericesc, Secţia Culturală (consilier referent patriarhal) şi l-a numit preot la Biserica Icoanei din București.
„A fost paroh la «Toma Cozma» 20 de ani și cred că a fost o despărțire grea a părintelui. La nivelul parohiei, a fost un om care a apropiat lumea de biserică. De altfel, lucrul acesta l-a făcut peste tot pe unde a trecut. Avea un magnetism anume de a strânge oamenii la un loc. Era un om foarte statornic în ceea ce privește relațiile interumane. A fost foarte fidel față de ierarhul său, Nicodim Munteanu, după cum s-a arătat și față de ultimul Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu, pe care l-a întâlnit în străinătate și căruia i-a fost foarte fidel în legătură cu activitatea clericală, cu misiunea creștină, pe care apoi a dezvoltat-o în Germania, în mai multe parohii”, explică parohul Mihai Mărgineanu.
După doi ani de slujire în Administrația Patriarhală, la 1 ianuarie 1942, părintele Emilian Vasiloschi a fost numit preot paroh (titular) al Capelei Ortodoxe Române din Berlin. Aici a organizat viața religioasă a românilor din Germania și a pus bazele unui fructuos program cultural.
„A organizat un cor mare, mixt, bisericesc-naţional, «sub prima dirijare» a lui Sergiu Celibidache, pe atunci student la Berlin, care avea şi o activitate «extra-bisericească», dând în repetate rânduri concerte în Berlin, Leipzig”, după cum se arată în datele publicate de protoiereul Sorin Petcu, preot paroh al Parohiei Ortodoxe «Naşterea Maicii Domnului» Freiburg– Müllheim.
După cel de-al Doilea Război Mondial a rămas în exil, în Germania, sprijinind românii de acolo și încercând să dea un statut comunităţilor ortodoxe româneşti. „A fost un curajos, dar care a suportat destul de greu, zic eu, starea din exil. Inițial, trimiterea lui a fost una cu caracter misionar, însă nu s-a mai întors, pentru că știa ce-l așteaptă aici. Dar nu i-a fost ușor acolo, ținând cont de faptul că a trebuit să slujească în parohii de apartament, în niște conjuncturi nu foarte favorabile pentru experiența lui clericală deosebită”, consideră părintele Mihai Mărgineanu.
Așa cum consemnează protoiereul Sorin Petcu, „în 20 de ani, numărul parohiilor româneşti pe teritoriul Germaniei federale a crescut simţitor, în timp ce părintele Vasiloschi rămăsese încă singurul preot pentru românii din Germania, din Austria şi de pretutindeni, unde era nevoie”.
A plecat la cele veșnice la 7 iulie 1966, dar rămâne în memoria noastră prin strădaniile și rigoarea sa, prin aplecarea către rezultate, prin capacitatea de a întreține o viață culturală vie peste tot pe unde a trecut și mai ales prin înțelegerea profundă a omului și a relației comunitate-biserică.
ziarullumina.ro