Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice. Nu este o stare trecătoare, o melancolie ocazională sau o dispoziţie proastă. Este o stare care se prelungeşte pentru o perioadă mai lungă de timp, adică poate dura săptămâni, luni chiar ani. Şi nu apare numai la adulţi, ci şi la copii, chiar de la cele mai fragede vârste! Veste bună este că, odată diagnosticată, depresia la copil poate fi şi tratată. În cazul celor mici, depresia are la bază o experienţă a pierderii, în care copilul realizează pierderea stării de bine, a confortului lui interior. Această stare se acumulează şi prima reacţie a copilului este de furie, iar această furie pe care nu o poate exprima duce la depresie. Până în jurul vârstei de 15 ani, fetele şi băieţii suferă în mod egal de depresie, iar după această vârstă fetele sunt de două ori mai afectate decât băieții.
Cea mai vulnerabilă vârstă pentru a suscita reacţia depresivă a copilului mic este între 6 luni şi 3 ani. Explicaţia are legătură cu relaţia cu mama: în jurul acestei vârste are loc separarea de propria mamă. Este sănătos ca un copil să se separe de mamă, să cunoască şi alţi adulţi şi copii. Contează însă cum are loc despărţirea: dacă mama dispare pur şi simplu, dacă pleacă atunci când el doarme, dacă îşi ia sau nu la revedere de la el, ce îi spune când pleacă, cum îl pregăteşte de despărţire, pentru cât timp lipseşte. Trebuie menţionat faptul că inclusiv bebeluşii pot suferi de depresie. Dar, în cazul copiilor sub şase luni, aceştia fac depresie pentru că propria lor mamă este în depresie şi o preiau oarecum de la ea.
Cauzele care determină depresia la copil. Depresia este rezultatul mai multor factori, iar cauzele pot fi foarte diferite de la un copil la altul. Separarea părinţilor, decesul unui bunic, al unui frate, al unuia dintre părinţi pot afecta negativ un copil. De asemenea, depresia copilului poate fi provocată şi de evenimente care le pot părea banale, lipsite de importanţă adulţilor: mutarea locuinţei, moartea unui animal de companie, plecarea unui prieten.
Dacă micuţul se simte respins de părinţi sau dacă părinţii sunt prea severi, au cereri imposibile, aşteptări foarte mari, atunci riscul apariţiei unui episod depresiv la copil este destul de mare. La fel şi în cazul în care copilul sau un membru al familiei suferă de o boală cronică. Copiii ai căror părinţi suferă de depresie sunt predispuşi şi ei la această boală. În cazul acestor copii, primul episod depresiv apare mai devreme decât la alţi copii. Studiile au arătat că, dacă părinţii suferă de depresie, riscul în cazul copiilor de a “moşteni” boala este cu 75% mai mare. Prezintă risc de depresie şi copiii care provin din familii dezorganizate, conflictuale, sau în care se consumă alcool sau droguri.
Fiecare vârstă cu manifestările ei. Riscul depresiei în cazul copiilor, mai ales a celor care merg la grădiniţă sau la şcoală, este că ea este subevaluată. Copilul deprimat nu deranjează, iar depresia este confundată cu trăsături de caracter sau hibe de educaţie: „N-ai ştiut să îl educi”.
La sugari şi la copiii foarte mici, până în trei ani se observă că sunt apatici, retraşi, indiferenţi faţă de anturaj, nu se joacă. De asemenea, plâng, iar apoi se retrag. Nu au tendinţa de exprimare mobilă (adică nu se mişcă), dar la adormire manifestă balansări. Dacă depresia este foarte severă, poate apărea retardul psiho-motor. Adică micuţul merge mai greu, mai târziu; de exemplu începe să meargă la 1 an şi 8 luni – 1 ani şi 11 luni, faţă de un an la un copil obişnuit. În plus, cu cât copilul este mai mic, cu atât reacţiile sunt în sfera psihosomatică. La bebeluşi şi copiii foarte mici apar frecvent anorexia şi tulburările de somn. Mai pot apărea şi afecţiuni dermatologice sau respiratorii.
Copiii care au între 3 şi 6 ani (preşcolarii, copiii mici) cer în exces prezenţa adultului atunci când suferă de depresie: „Stai cu mine!”, „Nu mă lăsa!”. De asemenea manifestă reproşuri şi solicitări afective: „Tu nu mă iubeşti”, „Joacă-te cu mine!”. Ca şi conduită sunt foarte dependenţi, având perioade în care pur şi simplu se bagă în viaţa şi activităţile adultului. Se observă oscilări între două stări: izolare, calm, retragere şi agitaţie, instabilitate, agresivitate, haos afectiv. Mai mult, sunt vizibile perturbări somatice: ale somnului, de alimentaţie, boli de sezon, etc. Pot stagna în greutate, sunt iritabili, nemulţumiţi şi apatici („E greu să îi intri în voie!”), nu vor să se joace sau jocul este distructiv, râd sau zâmbesc rar.
În cazul şcolarilor (peste 6 ani), aceştia par „fără chef”, „se plictisesc”, scade puterea de concentrare a atenției, scad performanțele și poate apărea refuzul de a merge la școală, vor să stea singuri, manifestă dureri abdominale sau cefalee, precum şi anxietate.
Cum poţi proteja copilul şi familia de depresie. Fii atentă ca în familie să se consume mâncare sănătoasă (adică multe fructe şi legume) şi să vă odihniţi suficient. Limitează timpul petrecut la calculator, laptop, tabletă sau la televizor. Încurajează activităţile fizice şi include în rutina familiei tale activităţi în natură, precum mersul pe bicicletă sau plimbările în parc. Ajută copilul să se relaxeze, caută activităţi interesante şi creative pe care să le faceţi împreună.
Încearcă, pe cât posibil, să reduci stresul în familie. Mai mult, discută cu copilul despre cum îl afectează diferite schimbări din viaţa voastră de familie. Nu subestima aceste evenimente. Copilul poate fi foarte afectat de schimbări care ţie ţi se par bune. De exemplu, faptul că soacra ta nu mai locuieşte cu voi, pentru tine poate fi ceva pozitiv, dar pe copil îl poate afecta negativ. Încurajează copilul să gândească pozitiv, ajută-l să vadă avantaje şi în situaţiile mai puţin plăcute pentru el.
Fii receptivă la semnalele de avertizare ale copilului şi mergeţi la un specialist dacă sesizezi schimbări în comportamentul micuţului. Nu uita că tu eşti principalul lui model, aşa că fii atentă la tine şi ai grijă de tine şi de ceea ce se întâmplă cu tine. (Totul despre mame)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com