Republica Moldova este capturată de interese oligarhice, iar Uniunea Europeană nu îi va mai oferi asistență financiară până după alegerile parlamentare de anul viitor, se spune într-o rezoluție aprobată marți de Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Eurodeputații consideră că autoritățile de la Chișinău au deviat de la standardele democratice și statul de drept și spun că viitorul relațiilor dintre UE și R. Moldova depinde de modul în care se vor desfășura alegerile din 24 februarie 2019, potrivit Agora.md.
Moldova este capturată de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane care își exercită influența asupra Parlamentului, Guvernului, partidelor politice, administrației de stat, poliției, justiției și presei — se arată în textul rezoluției.
Documentul vorbește despre suspendarea asistenței financiare pentru Republica Moldova, cel puțin până după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Totodată, autorii menționează că sprijinul financiar ar trebui realocat pentru susținerea societății civile și presei libere.
„Este regretabil că astăzi trebuie să vorbim despre Moldova ca despre un stat în care elemente democratice de bază și statul de drept sunt puse grav în pericol de către o mână de oameni. Implementarea unor părți cheie din Acordul de Asociere lasă de dorit. Sper că acest raport va servi ca un semnal de alarmă pentru autoritățile de la Chișinău. Viitorul relațiilor dintre UE și Republica Moldova depind acum foarte mult de cum se vor desfășura următoarele alegeri parlamentare. Nu este despre cine va câștiga, ci despre cum vor câștiga”, a declarat raportorul pentru Republica Moldova, lituanianul Petras Auštrevičius.