Parlamentul a aprobat marți, 4 februarie, un proiect de lege, într-una din cele două lecturi, care va modifica Constituția țării și va reduce numărul parlamentarilor de la 450 la 300.
În total, pentru proiectul de lege №1017 al președintelui Volodimir Zelenski au votat 236 de parlamentari. Cealaltă schimbare în proiect ar consacra un sistem electoral pur proporțional și ar elimina circumscripțiile uninominale.
Districtele uninominale constituie în prezent jumătate din cele 450 de locuri ale parlamentului și potrivit experților au fost adesea folosite ca o modalitate pentru ca oligarhii, vedetele sportive și celebritățile să fie aleși.
Proiectul de lege mai prevede că cetățenii care au trăit cel puțin cinci ani în Ucraina și vorbesc fluent limba ucraineană se califică pentru un loc parlamentar.
O majoritate constituțională de 300 de voturi este necesară pentru ca proiectul de lege să fie trecut în lectura finală.
Curtea Constituțională a decis, la 17 decembrie, că legislația este în conformitate cu două articole din Constituție, dar cu rezerve.
Parlamentarii opoziției au criticat proiectul de lege pentru că, în opinia lor, elimină o dispoziție care prevede organizarea alegerilor „pe baza votului universal, egal și direct prin vot secret”.