Fondul de pensii al Ucrainei informează
Legea Ucrainei din 24 decembrie 2015 „Cu privire la modificările la unele acte legislative ale Ucrainei” prevede continuarea în 2016 a ordinii deosebite de plătire a pensiei pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii. Anul acesta, ca şi în 2015, pensionarilor care lucrează în posturile şi în condiţiile, determinate de legile speciale cu privire la serviciul de stat, procuratură, statutul judecătorilor, în organele autoadministrării locale, pensia nu li se plăteşte. Pensionarii care lucrează în alte posturi primesc pensia în proporţie de 85 la sută. Suma pensiei plătite nu poate fi mai mică de 150 la sută faţă de minimul de trai, stabilit pentru persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă. În momentul de faţă această sumă este de 1.611 grivne (1.074 grivne x 150%).
Aceste restricţii nu se referă la invalizii de grupele I şi II, la invalizii de război de grupa III şi la participanţii la acţiuni militare, precum şi membrii familiilor militarilor, participanţilor la acţiunile militare, persoanelor echivalate cu aceştia, care şi-au pierdut viaţa în urma rănilor primite în luptele pentru apărarea Patriei sau îndeplinindu-şi serviciul militar.
De asemenea, nu se ţine cont de aceste restricţii în perioada deosebită, cum ar fi desfăşurarea Operaţiunii antiteroriste în Estul Ucrainei, referitor la persoanele care-şi fac serviciul militar în structurile de forţă ale Ucrainei, în procuratura militară sau participă la Operaţiunea antiteroristă, întreprind măsuri de asigurare a ordinii publice, de pază a obiectivelor speciale, a Frontierei de stat.
Olga BOIKO, specialist principal la Direcţia principală a Fondului de pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi