Anul acesta festivalul lalelelor în satul Mamaivți, raionul Chițmani, va avea loc în a doua zi de Paști, la 20 aprilie. Potrivit datelor difuzate la Comunitatea Teritorial Unită Mamaivți, teritoriul plantat cu flori a fost extins până la 3,5 hectare. „Această suprafață este de două ori mai mare decât cea din anul trecut. Până la sărbătoare cărăruile prin câmpul cu lalele vor fi acoperite cu plăci pentru trotuare, a fost săpat un bazin decorativ, vor fi amenajate locuri pentru fotografiat”, a precizat șeful Secției organizatorice și de cadre a CTU Mamaivți, Igor Onofriiciuk.
El a mai comunicat că va fi montată o scenă, organizat comerțul și amenajat locul de distracții pentru copii.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com