Păstrarea igienei corecte în bucătărie ne fereşte de boli

toxxiiinfectii

Poţi face toxiinfecţii şi în propria casă

toxxiiinfectiiPericolul toxiinfecţiilor alimentare creşte în sezonul estival, iar specialiştii recomandă măsuri de igienă sporite indiferent că luăm masa acasă sau în oraş.

Gripa şi răcelile, sinuzita, bronşita, infecţiile cu stafilococi şi o serie de alte infecţii virale sunt printre cele mai frecvente boli pe care putem să le contactăm în propria casă. Dintre aceste afecţiuni, infecţiile cu stafilococ pot fi severe, mai ales dacă apar la copii, avertizează specialiştii. „Zilnic există câteva cazuri de copii care suferă de astfel de afecţiuni foarte contagioase, manifestate la nivelul pielii şi ţesuturilor moi, la nivel respirator şi, foarte des, la nivel digestiv”. Vara, se adaugă şi riscul de toxiinfecţii din cauza căldurii care alterează cu rapiditate alimentele şi care, în plus, favorizează înmulţirea germenilor pe suprafeţele din casă.

Atenţie la alegerea dezinfectantelor!

Curăţarea atentă a locuinţei scade riscul de boală, dar, potrivit medicilor de laboratori, produsele de curăţat pe bază de hipoclorit de sodiu se asociază mai frecvent cu afecţiuni respiratorii, deci aceste produse ar trebui evitate. Medicii recomandă ca, toate alimentele preparate să fie păstrate în frigider, unde temperatura ideală este între 0 şi 4 grade Celsius. „În plus, orice aliment, fie lichid, fie solid, odată decongelat, nu se mai recongelează. În caz contrar, microbii se înmulţesc şi pot apărea toxiinfecţii alimentare”.

 

Conservele atacă fertilitatea

Cutiile metalice ale conservelor, casoletele din plastic şi biberoanele conţin o substanţă care generează infertilitate masculină, arată studiile. Este vorba despre bisfenolul A, substanţă folosită pentru a mări rezistenţa ambalajelor. În special a celor din plastic. Aceasta produce în organism un efect similar hormonului feminin estrogen, iar studii realizate la Universitatea „Michigan” din Statele Unite arată că o cantitate mare de bisfenol A în organismul bărbaţilor se traduce printr-o slabă calitate a spermei. Toate aceste modificări pot avea drept consecinţă sterilitatea bărbaţilor, avertizează specialiştii.

 

Aşa previi problemele articulaţiilor!

Frigul accentuează durerile articulare şi reduce mobilitatea lor, la persoanele în vârstă

Controlează-ţi greutatea

Obezitatea duce în timp la uzura articulaţiilor şoldurilor şi ale genunchilor. Prin urmare, o alimentaţie sănătoasă este foarte importantă pentru controlul greutăţii şi, implicit, pentru prevenirea bolilor degenerative. Astfel, este bine să eviţi dulciurile, pâinea, băuturile acidulate şi grăsimile în exces şi să incluzi în meniul zilnic cât mai multe fructe, legume, lactate cu conţinut scăzut de grăsimi şi carne slabă (peşte, pui).

Spune stop sedentarismului!

Sportul are efecte benefice asupra musculaturii. Muşchi puternici înseamnă implicit şi articulaţii mai sănătoase. În special mersul pe bicicletă este indicat pentru tonifierea musculaturii coapsei şi a şoldului.

Nu uita de calciu

Calciul este foarte important pentru sănătatea oaselor. Pe lângă consumul de lactate, poţi lua suplimente cu calciu, care să te ajute să menţii oasele şi articulaţiile sănătoase.

„Cum scapi de un tic nervos?”

Când am emoţii sau când mă enervez, fac o mişcare ciudată din cap. E un tic de care nu poţi să scapi orice ai face. Mă deranjează fiindcă a devenit o obsesie şi nu mă pot concentra, gândindu-mă că iar voi face aşa din cap”.

De fiecare dată când avem emoţii, corpul nostru reacţionează într-un anumit fel. Acest lucru este valabil pentru orice persoană. Unele reacţii nu sunt vizibile, precum, încordarea stomacului sau încleştarea degetelor, în timp ce altele sunt şi devin ticuri. Pentru a scăpa de ticul nervos, trebuie în primul rând să conştientizaţi momentul în care apare, cât durează, în ce situaţii se accentuează sau, dimpotrivă, când devine mai slab în intensitate. De asemenea, exerciţiile în faţa oglinzii pot fi extrem de utile în corectarea mişcărilor necontrolate ale capului sau ale pleoapelor. Un alt pas este gestionarea mai bună a propriilor emoţii, astfel încât acestea să nu mai determine un răspuns atât de intens şi de evident ale corpului.

 

Добавить комментарий