Patru bărbați au fost inculpați pentru doborârea cursei aeriene MH17 a Malaysia Airlines în estul Ucraina în 2014.
Anchetatorii olandezi i-au inculpat pe Igor Girkin, Serghei Dubinskiy, Oleg Pulatov si Leonid Kharchenko, considerați ca sunt responsabili de prăbușirea avionului, incident în urma căruia au murit 298 de oameni.
Procesul în cauză va începe pe 9 martie 2020. În prezent, au fost emise mandate internaționale de arestare pentru cei patru bărbați.
Anchetatorii olandezi au precizat ca cei patru sunt responsabili pentru transportul rachetei Buk, folosita pentru a dobori avionul în estul Ucrainei.
După anunțul olandezilor, purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei, Dmitri Peskov, a criticat concluziile anchetei. Acesta s-a plâns de faptul ca „Rusia nu a avut ocazia de a participa” la investigații.
Amintim ca un avion al Malaysia Airlines a fost doborât deasupra zonei de conflict din estul separatist al Ucrainei pe 17 iulie 2014. În avion se aflau 298 de oameni, adică 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului. Aceștia plecaseră de la Amsterdam și se îndreptau spre Kuala Lumpur.