Patru persoane au murit după prăbuşirea unui avion medical în statul american Nevada

44997-altogether-181-people-were-taken-to-hospital-mostly-with-minor-injuries.-756x425-1

Un pacient şi trei membri ai echipajului au murit după ce un avion de transport medical s-a prăbuşit în statul american Nevada, a precizat sâmbătă compania care opera aparatul de zbor. Micul avion decolase de pe un aeroport regional din Elko, Nevada, pentru a transporta un pacient cu probleme cardiace la un spital din statul vecin, Utah.

Aparatul s-a prăbuşit la scurt timp după aceea într-o parcare din apropiere, potrivit ziarului local Elko Daily Free Press.

Fotografii de la locul accidentului arată resturi carbonizate ale avionului şi o maşină arsă lângă acestea, în parcare.

Compania care opera zborul, American Medflight, s-a declarat „devastată” de accident şi a precizat că va coopera pe deplin cu autorităţile americane pentru a găsi cauza prăbuşirii.

Sursa:agerpres

Добавить комментарий