Dialog cu Învățătorul anului din Ucraina, Paul Pşenicika, profesor de fizică şi astronomie la Liceul nr. 1 din Cernăuţi.
În anul 2004 Paul Pşenicika a fost considerat cel mai bun profesor de fizică din lume după versiunea Intel. El este Învăţător emerit al Ucrainei, membru de onoare al Institutului de fizică din Londra, preşedintele Societăţii ştiinţifice pentru tineret „Kvazar”, unul dintre fondatorii metodei proiectului şi orientării învăţământului în şcoală.
– Cu câţiva ani în urmă m-am întâlnit cu fostul meu profesor de fizică, care mi-a spus că în şcoli a fost redus numărul orelor la acest obiect.
– Vorbesc despre aceasta oriunde şi oricând. Şi profesorii de fizică, şi profesorii de astronomie sunt îngrijoraţi de o astfel de situaţie. Copiii vor obţine într-o şcoală obişnuită mai puţine cunoştinţe la fizică, cu excepţia şcolilor specializate. Dar câte şcoli specializate sunt? Liceul unde eu lucrez cu orientare la matematică şi economie este unicul în oraşul Cernăuţi – unicul la 40 de şcoli. Întradevăr, este o problemă mare. Să ne întoarcem în urmă, în zorii erei cosmice. Atunci, după întâietatea URSS în valorificarea cosmosului, SUA imediat au ales două grupe de savanţi care au alcătuit noi manuale de fizică pentru şcoli. Americanii au recunoscut că acest obiect în şcoli se preda la un nivel scăzut.
– Dar ce se va întâmpla la noi în ţară, odată cu reformarea învăţământului?
– Am impresia că la minister acest lucru nu este înţeles, nu se procedează în interesele statului. În statul nostru se construiesc centrale atomice, rachete. Cum vor putea exista aceste ramuri fără specialişti? Calculatoare şi altă tehnică electronică Ucraina cumpără din alte ţări. Deci, se creează iluzia că nu trebuie să construim întreprinderi industriale, căci piaţa şi aşa este asigurată cu toate cele necesare. Atunci pe ce să trăim? Pe banii Fondului Monetar?
– Discipolii Dumneavoastră sunt vestiţi în întreaga lume. Încă fiind elevi participă la diferire concursuri şi simpozioane din ţară şi peste hotare. Au fost mai pe toate continentele, absolvenţii lucrează la firme renumite din lume. Cum ar putea asemenea talente să rămână în ţară şi să lucreze întru prosperarea ei?
– Este foarte simplu. Pentru aceasta trebuie să li se creeze condiţii. În America managerul ce face? Are grijă ca omul să dispună de toate cele necesare pentru muncă. Ai noştri mai rar se gândesc la aceasta. Unde sunt cele şase uzine electronice din Cernăuţi? Au dispărut, fiindcă nimeni nu s-a gândit la competitivitatea lor. Trebuie să avem oarecare ambiţii, să demonstrăm că putem produce ceva bun. Şi, în afară de aceasta, la uzine erau locuri de muncă. Dacă în reţeaua de curent electric se întâmplă avarii serioase, nu sunt specialişti pentru a o repara şi sunt căutaţi cei care au ieşit cu 10-20 de ani în urmă la pensie, dar îşi cunosc foarte bine meseria. Din păcate, pregă- tirea cadrelor lasă de dorit.
– Aş vrea să aflu părerea Dvs. ca pedagog. Reformarea şcolii se cere efectuată în complex: şcoala – însuşirea profesiilor – activitatea de muncă. Elevul încă din şcoală trebuie să ştie că dacă va învăţa bine, va putea să însuşească o profesie bună, însuşind profesia, el trebuie să fie convins că va fi asigurat cu lucru şi va putea obţine toate cele necesare pentru un trai decent. Atunci învăţătura va avea valoarea cuvenită.
E nevoie de locuri de muncă, de anumite condiţii de muncă, de salarii corespunzătoare. Să luăm, de exemplu, vestita uzină „Pivdenmaş”, unde se construiesc cele mai puternice rachete din lume. Sunt cazuri când muncitorii, specialiştii de acolo nu primesc la timp salarii. O parte dintre ei au plecat peste hotare – omul trebuie să-şi asigure existenţa?! Şi dacă situa- ţia nu se va schimba, într-o bună zi ne vom trezi că nu are cine construi rachete. Am auzit că statul a acordat Agenţiei cosmice atâtea mijloace financiare, cât primeşte un singur fotbalist. Pur şi simplu, nu mai am puteri ca să mă mir de asemenea lucruri.
– Dar cum discutaţi cu elevii pe asemenea teme?
– Ei văd aceasta şi unii dintre ei pleacă peste hotare. În Europa capacităţile elevilor noştri sunt înalt apreciate. În condiţiile unui deficit de cadre specialiştii noştri sunt foarte căutaţi. Şi pe mine mă întreabă: dar de ce pleacă ei în străinătate? Le răspund: doar nu toţi preferă să vândă la piaţă. Trebuie să lucreze întreprinderile industriale: acelea care sunt, nu mai vorbesc de altele noi. Totuşi, sper că se va reveni la aceasta, altfel riscăm să rămânem fără nici o perspectivă.
– Cum apreciaţi Dumneavoastră programa de învăţământ la fizică, bunăoară?
– Programa este bună, chiar foarte bună, dar încercaţi să-l învăţaţi pe elev fizica, atunci când la acest obiect sunt repartizate numai două ore pe săptămână. Ce fel de specialist va deveni el?
– Mai există şi tendinţa de a uni ştiinţele naturale – chimia, biologia, fizica – într-un singur obiect de studiu.
– E un risc mare, fiindcă aceste ştiinţe stau la baza tehnologiilor. Uitaţi-vă cum funcţionează întreprinderile moderne – acolo mai toate procesele sunt automatizate. Deci, e nevoie de ingineri şi tehnicieni de înaltă calificare. Pentru a rezista concurenţei, întreprinderile sunt nevoite permanent să-şi perfecţioneze tehnologiile, iar specialiştii să înveţe toată viaţa. Iată de ce au ei nevoie de o bună pregătire în şcoală.
– Aţi fost în multe ţări din lume, iar recent – şi în România. Cum apreciaţi şcoala românească?
– E o şcoală bună. Am fost la şcoală, la Timişoara, de asemenea la o şcoală şi la Universitatea din Cluj-Napoca. Dar şi acolo sunt probleme în privinţa fizicii. Am avut o convorbire cu rectorul Universităţii din Timişoara. Am aflat că şi la ei sunt puţini doritori de a studia fizica, de a face aspirantura la această specialitate. Acelaşi lucru e şi în Olanda. În Occident, printre studenţii de la facultăţile de fizică sunt foarte mulţi tineri din Europa de Est, inclusiv ucraineni. În prezent în şcolile din Polonia sunt invitaţi cei mai buni elevi de-ai noştri după absolvirea a nouă clase. Atunci cu ce rămânem noi? Dar pe de altă parte, dacă în şcoală sunt elevi buni, atunci şi învăţătorii de acolo sunt bine pregătiţi. Este recunoscut în întreaga lume că nici o şcoală nu poate lucra mai bine decât profesorii ei. Nu sunt profesori, nu este nici şcoală. Şi, după cum a spus Bismarck, dacă nu există şcoală, nu există nici stat. El a mai declarat: daţi-mi profesori de la gimnaziu şi eu făuresc statul. Şi a făcut acest lucru. Modelul şcolii după Bismarck se menţine şi astăzi în Finlanda, şi şcoala sovietică s-a bazat pe el, şi cea din România. Nu-i de mirare faptul că elevii români participă cu succes la atâtea olimpiade internaţionale.
– Este bine cunoscută parabola evanghelică despre talanţi. Talanţii sunt înţeleşi ca harul pe care omul în primeşte de la Dumnezeu şi el trebuie înmulţit, întru favoarea celor mulţi, a comunităţii umane. La fel şi profesorul îşi înmulţeşte harul şi îl împarte discipolilor săi. Putem spune că Dumneavoastră v-aţi lăsat talanţii în şcoală?
– Talanţii şi talentul sunt lucruri foarte apropiate ca sens. Noi educăm talente, le trezim dorinţa de a învăţa, iar aceasta este un lucru mare. Da, pot afirma că mi-am lăsat talanţii în şcoală şi nu regret.
Vasile CARLAȘCIUC
Libertatea Cuvântului