Acest lucru a fost declarat duminică, 14 octombrie, la Ujgorod, în cadrul unei conferințe de presă de ministrul de externe, Pavlo Klimkin, după întâlnirea sa cu reprezentanții minorității maghiare din Transcarpatia.
„A doua cetățenie nu este prevăzută de legea ucraineană, însă o pedeapsă directă pentru acest lucru nu există. În consecință, toate aceste petiții care îi frământă foarte mult pe maghiari – desigur, noi le condamnăm. Cum se poate vorbi despre deportarea cetățenilor noștri, chiar dacă în mod ilegal, au dobândit a doua cetățenie, dimpotrivă, noi nu-i pedepsim pentru acest lucru”, a spus ministrul de externe.
„Încă o dată am explicat: să nu vă faceți griji, deoarece există astfel de mituri idioate care circulă: Toți care au cetățenie dublă vor fi deportați. Cine vor fi deportați? Din ce cauză? Nu vor fi lăsați să treacă granița și altele. Și iată, o parte din astfel de mituri se răspândesc în mass-media”, a spus diplomatul.
„Noi afirmăm în mod clar, respectați toate legile ucrainene. Dacă dubla cetățenie nu este prevăzută de legislația ucraineană, acestea lege trebuie respectată, dar nimeni nu va pedepsi pentru dubla cetățenie”, a spus Klimkin, comunică serviciul de presă al ARS Transcarpatia citat de InterregioNews.