În aceste zile de Mărțișor a plecat pe calea fără întoarcere Vladimir Scripnic, fost director al Școlii din Berestea, raionul Noua Suliță.
Provenind dintr-o familie de meșteri iscusiți, cel mai mic fiul al lui Ion Scripnic, Vladimir, deși îi plăcea să le ajute tatălui și fratelui mai mare la tâmplărie, a preferat știința de carte, obținând studii superioare și devenind pedagog. A lucrat la Școala medie din Cerlena, satul vecin, făcând naveta pe ploaie și vânt, pe viscole și ger. Apoi i s-a oferit posibilitatea să se angajeze la școala din satul natal, i s-a încredințat și postul de director.
Pensionându-se, Vladimir Scripnic i-a lăsat să lucreze la școală pe fiul și pe nora sa, iar singur s-a apucat de tâmplărie, pentru a ține la marca familiei sale. Mulți gospodari din sat, dar și din localitățile vecine, știindu-i iscusința și apreciindu-i mâinile dibace, i se adresau cu rugămintea să le meșterească uși și ferestre la casele noi.
Vladimir Scripnic s-a stins ca o lumânare, după o boală incurabilă, însă a lăsat exemple frumoase în inimile foștilor elevi, iar casele din sat, cu ferestrele meșterite de el, par mai luminoase, căci pedagogul și meșterul Vladimir Scripnic a pus suflet în ceea ce a făcut.
La fel de luminoasă îi este și amintirea!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com