La 10 martie 1861 s-a stins din viaţă Taras Şevcenko, poetul naţional al ucrainenilor. Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator. Născut ca șerb în 1814, Șevcenko a fost eliberat în 1838, în vremea când era student la Academia de Arte din Sankt Petersburg. Prima sa culegere de poeme intitulată „Kobzar” („Cobzarul”) (1840) a exprimat importanța folclorică a romanticilor ucraineni, însă poeziile sale s-au îndepărtat curând de nostalgia vieții cazacilor spre o portretizare mai sumbră a istoriei ucrainene, îndeosebi în lungul poem „Haidamaky” („Haidamacii”) (1841). Atunci când Societatea secretă Sfinții Chiril și Metodiu a fost interzisă în 1847, Șevcenko a fost sancționat prin exil și serviciu militar obligatoriu, pentru scrierea poemelor „Visul” , „Caucazul” și „Scrisoarea” care satirizau oprimarea Ucrainei de către Rusia și profetizau revoluția. Deși avea interdicție de a scrie sau a picta, Șevcenko a scris clandestin câteva poeme lirice în timpul primilor ani de exil. După eliberarea sa în 1857, poeziile sale ulterioare tratează probleme mai largi, istorice și morale, atât ucrainene cât și universale.
La 10 martie 1879 s-a născut Dimitrie Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist, membru al Academiei Române. Dumitru Caracostea (1879-1964) a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909 obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. A susținut două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit membru titular. Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară şi Folclor. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilişti ai literaturii române. În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950, în pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic, fără a fi judecat.
În ziua de 10 martie 1921 s-a născut soprana română Arta Florescu. Arta Florescu (1921-1998) a fost o cântăreață de operă și profesoară de canto. A studiat la Conservatorul din București, între 1939 și 1942. În 1964 ei i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română”. A interpretat de-a lungul carierei solistice peste 70 de roluri. Arta Florescu a cântat pe scenele teatrelor „Bolşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc. A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, URSS, Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia. Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu.
La 10 martie 1940 a murit Mihail Bulgakov, scriitor rus de origine ucraineană. S-a născut la 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice, Afanasie Bulgakov. În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, școală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultății de Medicină din acest oraş. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial. În 1920 Mihail Bilgakov renunță la cariera de medic și se dedică scrisului. Începe să colaboreze cu ziarele și trupele de teatru locale. În 1921 se mută la Moscova. În revista „Rossia” apare primul său roman, „Garda Albă”. Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul „Garda Albă” în drama „Zilele Turbinilor”. După multe momente de tensiune și incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Este piesa preferată a lui Stalin. Odată cu faima lui crește și interesul criticii proletcultiste față de opera sa, care începe să fie ținta unor atacuri de pe pozițiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolșevic și un element „dușmănos”. În ultimul deceniu al vieții scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul „Maestrul și Margareta”. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, noului său roman sub denumirea care l-a făcut celebru.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com