La 15 septembrie 1521 domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab, ctitor al Bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, moare și este urmat de fiul său, Teodosie. Neagoe Basarab (1459-1521) a fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe (în Ţara Românească şi în toate ţările din Balcani), iar în timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole. Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeş care era căzută în ruină „ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română.
În ziua de 15 septembrie a anului 1642 a început Sinodul de la Iași. A fost o întâlnire bisericească ortodoxă ce a avut loc în orașul Iași din Principatul Moldovei, în perioada 15 septembrie – 27 octombrie 1642, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu. Scopul sinodului a fost cel de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință. Cuprinzând atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, el a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul lui Petru Movilă – „Declarația de credință”, cunoscută și sub numele de „Mărturisirea Ortodoxă”, o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns. „Declarația de credință” a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.
La 15 septembrie 1890 s-a născut Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, cunoscută în general ca Agatha Christie, scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurându-se de același succes la public. Operele Agathei Christie (1890-1976), mai ales cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jene Marple, au făcut ca autoarea să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. Agatha Christie a fost numită ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Produxtions. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi.
La 15 septembrie 1911 s-a născut actorul şi poetul român Emil Botta. Emil Botta (1911-1977) urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă mai degrabă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu, cu spirit necontrolabil la prima investigație. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), „Ciclul Vineri” (1971) și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com