La 23 noiembrie 1710 începe cea de a doua domnie în Moldova a lui Dimitrie Cantemir, un mare cărturar al umanismului românesc. Dimitrie Cantemir a fost înscăunat domn al Moldovei de către turci, însă nu cu mult după aceea, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, noul domn-cărturar a încheiat la Luţk un tratat secret de alianţă cu ţarul Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării sale de sub dominaţia turcă. În politica externă Dimitrie Cantemir s-a orientat spre Rusia. S-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus. A fost un adept al domniei autoritare şi s-a pronunţat împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol, unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. În perioada martie-aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poartă nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. În timpul unui război turco-austriac a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român. Antioh, fratele mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Cantemir (1709 – 1744).
După numai un an de domnie (1710 – 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru cel Mare şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în Rusia. Apoi osemintele sale au fost aduse şi depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
La 23 noiembrie 1843 Ion Ghica inaugurează cursul de economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi, Moldova, cu lecţia intitulată “Despre importanţa economiei politice“. Ion Ghica (1816-1897) a fost economist, matematician, scriitor, diplomat şi om politic. În timpul revoluției de la 1848 a fost trimis de către guvernul provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluției, a rămas în exil la Istanbul, ulterior a fost numit de autoritățile turce în funcția de Bei al Samosului (1853-1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Prinț de Samos. În 1859 după unirea Moldovei și Țării Românești a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă și devine prim-ministru în timpul lui Cuza și apoi în timpul lui Carol I al României. A fost prim ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care principatele romane se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. Din 1874 a devenit membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. În 1881 Ion Ghica a fost numit ministru român la Londra, deţinând această funcție până în 1889. A decedat pe 7 mai 1897, la moșia lui de la Ghergani.
La 23 noiembrie 1905 s-a născut la Cernăuţi actorul Nicolae Sireteanu. Nicolae Sireteanu (1905-1963) şi-a făcut studiile la Conservatorul de Artă Dramatică București. A activat la Teatrul Giulești din București.
La 23 noiembrie 1920, la Cernăuţi s-a născut poetul, traducătorul şi eseistul de limbă germană Paul Celan, unul dintre reprezentanţii de seama ai modernismului. Viaţa lui Paul Celan a avut o traiectorie sinuoasă: născut la Cernăuți, într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România, a trăit în Austria, România și apoi în Franţa. A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui Franz Kafka. A colaborat la prestigioasa revistă „Secolul 20” din România. Este considerat unul dintre marii poeți moderni ai lumii.
La 23 noiembrie 1942, la Sireţi, raionul Străşeni, Republica Moldova, s-a născut Anastasia Istrati, interpretă de muzică populară românească din Basarabia. Anastasia Istrati (1942-2016) şi-a făcut studiile la Școala de Muzică din Slobozia (1959-1963) în clasa de dirijor cor a profesorului Petre Stroiu. A fost coristă în Capela „Doina” a Filarmonicii din Chişinău în anii 1963-1966 și 1974-1975 și la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău în anii 1977-1981 și din 1982. A fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1966-1974) și „Fluieraș” (1974-1977). Anastasia Istrate a întreprins turnee în la Budapesta, Berlin, Madrid, Bruxelles. La Radio Moldova a înregistrat melodiile „Neicuță, să nu mă uiți”, „Mie-n roșu-mi șade bine”, „Hai, poftim la mese mari” etc. În 1967 a jucat într-un film muzical realizat de Emil Loteanu. A fost distinsă cu Premiul I la un Festival de Muzică Populară de la Moscova. În 2010 Anastasiei Istrati i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com