La 4 ianuarie 1643 s-a născut Isaac Newton, renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom. Isaac Newton (1643-1727) s-a aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a descris Legea atracţiei universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice. Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.
Newton a scris numeroase opuscule cu subiecte filozofice și religioase asupra interpretării unor texte din Biblie. În calitate de creștin avea opinii teologice neortodoxe, fiind adept al profețiilor făcute în baza Bibliei.
În ziua de 4 ianuarie a anului 1877, la Braşov s-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, memorialist, membru al Academiei Române. Conform lucrării „Spița unui neam din Ardeal”, scrisă de Sextil Pușcariu, obârșia neamului Pușcăreștilor ar fi din Maramureș, inițial aceștia s-au numit Iuga, denumirea Pușcașu, devenită Pușcariu ar fi fost doar porecla familiei. Sextil Pușcariu a urmat studiile gimnaziale și liceale la Brașov, la actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”, după care pleacă pentru studiile superioare universitare în Germania, la Leipzig, în Franţa, la Paris şi în Austria, la Viena. Devine doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig în 1899, docent privat pentru filologia română la Universitatea din Viena (1904-1906). În 1906 se stabileşte la Cernăuţi. Timp de zece ani, începând din 1908, a fost titularul Catedrei de limbă și literatură română, iar în 1918 și decanul Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Cernăuţi.
La Cernăuţi, Sextil Puşcariu inițiază și conduce ziarul „Glasul Bucovinei”, primul număr al căruia a apărut la 22 octombrie 1918. A devenit cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina. Participă activ la unirea Bucovinei cu România. În primăvara anului 1919 lui Sextil Puşcariu i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj. Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică. Sextil Puşcariu a făcut parte din delegația României la Liga Naţiunilor de la Geneva (1922-1925), a reprezentat România la mai multe foruri lingvistice. A decedat în ziua de 4 mai 1948 în localitatea Bran.
La 4 ianuarie 1946 s-a născut, compozitorul şi cântărețul român de muzică ușoară, Mihai Constantinescu (decedat în 2019). Mihai Constantinescu a absolvit Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu, în 1972, iar în anul următor – Institutul de Educație Fizică și Sport din București. Mihai Constantinescu a făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul „Mondial”. În această perioadă încep să-i apară primele piese. I-au adus o mare popularitate cântecele „Un simplu om”, „Sus, în deal”, „Un zâmbet, o floare” etc.
Ziua de 4 ianuarie 1960 a fost ultima în viaţa lui Albert Camus, romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existenţialismului (născut la 7 noiembrie 1913). În 1933, odată cu venirea lui Adolf Hitler la putere, Camus a participat activ într-o mișcare antifascistă.
În 1934 Camus, la îndemnul unui prieten, a intrat în Partidul Comunist Francez, unde primește sarcina de partid de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deși spunea altundeva că „libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie”. Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, iar după altele, în 1937. În toată această perioadă Camus și-a continuat studiile la Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru a-și câștiga existența. Până în 1939 viața sa decurge în mod obișnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății sale. El pleacă la Oran, „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană”, unde va plasa acțiunea romanului „Ciuma”.
În 1946 termină de scris romanul „Ciuma”. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident rutier, în timp ce se întorcea la Paris din scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com