La 5 ianuarie 1393 a fost încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești, și sultanul Baiazid I. Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război și pace cu vecinii săi și să încheie tratate de prietenie cu ei și să aibă drept de viață și de moarte asupra supușilor săi. Mircea cel Bătrân (1355-1418) în istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul domnirii lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman. Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Muşat al Moldovei încă din 1389, a reușit în acelaşi an să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. În 1400 Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Muşat. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două țări au rămas cordiale.
În ziua de 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la Revoluția de la 1848 și la lupta pentru Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei. Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei , la 5 ianuarie 1859, și al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate. Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare și un singur guvern. În anul 1866 o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliţie din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.
Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil. A încercat să revină în țară ca persoană privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară. Alexandru Ioan Cuza a încetat din viață la 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, în vârstă de 53 ani. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale. La înmormântarea de la Ruginoasa au participat cel puțin 30.000 țărani. După cel de-al Doilea Război Mondial osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
La 5 ianuarie1932 s-a născut Umberto Eco, scriitor şi filosof italian. Umberto Eco (1932-2016) este cunoscut în special pentru romanul său „Numele trandafirului” (1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional de analiză biblică, studii medievale și teorie literară. De atunci a scris mai multe romane. Cel mai recent roman al său, „Cimitirul din Praga”, publicat în 2010, este un best-seller. Umberto Eco a scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri. Umberto Eco a abordat aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.
La 5 ianuarie 1950, la Iaşi s-a născut Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor şi scriitor român. El a fost discipol și protejat al lui Mircea Eliade. Ca profesor de istoria religiilor a fost invitat la Universitatea din Chicago, SUA. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat. Crima nu a fost elucidată. Este autorul lucrărilor „Hesperus”, „Pergamentul diafan”, „Eros şi magie în Renaştere”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com