La 7 mai anul 399 î.e.n. a murit filosoful grec Socrate. În anul 398 Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, de crima de a nu recunoaște zeii cetăţii și de a fi introdus divinități noi şi în plus de coruperea tinerilor, aceştia cerând pedepsirea lui cu moartea. Judecătorii îl declară pe Socrate vinovat cu o mică majoritate de voturi. După 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, timp în care a fost ţinut în lanţuri, Socrate îşi pune capăt zilelor bând otravă . A refuzat propunerea prietenilor săi de a-l ajuta să evadeze. Filosofia lui Socrate este centrată pe cunoaşterea de sine. Socrate a fost primul mare gânditor care a luat fiinţa umană ca obiect de meditație. Una din cugetările sale celebre a fost: „Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu”…
La 7 mai 1775 ţinutul Bucovina este rupt din trupul Principatului Moldovei, în urma cedării sale de către Imperiul Otoman, Austriei. Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica, care protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării sale, contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată“, dar a fost în zadar. Marele vizir otoman a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul sau în 1777.
La 7 mai 1840 s-a născut Piotr Ilici Ceaikovski, ilustru compozitor rus romantic. A compus simfonii, concerte, opere, balete şi muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale din lume. În vara anului 1872 Piotr Ceaikovski compune Simfonia a 2-a, în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainene. Creaţia lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă. Celebrul compozitor s-a stins din viaţă la 6 noiembrie 1893.
În ziua de 7 mai a anului 1897 a decedat Ion Ghica, personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat şi om politic. Ion Ghica a fost de cinci ori prim-ministru: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care ţările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.
A fost din 1874 membru titular al Societăţii Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori. Cartea „Scrisori către Vasile Alecsandri” este capodopera sa de scriitor. Ion Ghica a fost primul care a susținut apariția unei industrii și a unui comerț național.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com