Peste 19 mii de ucraineni au obținut de la începutul anului curent cetățenia Federației Ruse

596f3c336e43c-passports-pic4-zoom-1000x1000-85194_1200

În primul trimestru al anului 2018 potrivit datelor Direcției principale de Migrație din cadrul Ministerului rus de Interne, numărul cetățenilor ucraineni care au obținut cetățenia Federației Ruse a constituit 19.427, informează Interfax-Ucraina.

În același timp, în perioada ianuarie-martie 2018, 19.783 de ucraineni au primit un permis de ședere temporară, iar 186.185 locuiesc acolo în baza acestui permis. Alți peste 13.936 de ucraineni au primit în perioada respectivă permis de ședere, iar 153.065 locuiesc în Rusia în baza acestui permis.

Per total în anul 2017 numărul cetățenilor ucraineni care au obținut cetățenia Federației Ruse a constituit 85.119, în 2016 — 100.696, iar în 2015 — 67.400.

Добавить комментарий