Președintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat că, potrivit estimărilor preliminare făcute de observatorii internaționali și de organizații non-guvernamentale, la alegerile locale din Ucraina care au avut loc duminică nu s-au folosit resurse administrative. „Mă bucur că, potrivit estimărilor preliminare ale observatorilor internaționali şi ale organizațiilor non-guvernamentale, s-a constatat că nu au fost folosite resurse administrative și nu s-a recurs la influența administrativă în ceea ce priveşte exprimarea voinței cetățenilor”, a afirmat Preşedintele după o întâlnire cu Penny Pritzker, secretarul pentru comerţ al SUA.
Aproape 13,8 milioane cetățeni ucraineni au participat la alegerile locale desfăşurate duminică, 25 octombrie – anunţă Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Kiev, precizând că această cifră reprezintă 46,62% din numărul total al alegătorilor. Cea mai mare prezenţă la vot a fost înregistrată în regiunile din vestul Ucrainei, pe primul loc fiind regiunea Ternopil, unde au participat 56,5% dintre cetăţenii cu drept de vot. Aceasta este urmată de regiunile Lviv, cu o prezenţă de 56,31%, Volyn – 55,29%, Ivano-Frankivsk – 52,85% și Rivne – 50,83%. În regiunile Transcarpatia și Cernăuți, prezenţa la urne a fost ușor mai mică – 49,16% și, respectiv, 48,86%.