Rusia are un număr mare de nave în Marea Neagră şi poate prezenta pericole reale pentru unele ţări NATO, cum ar fi România, Bulgaria și Turcia. Avertismentul a fost făcut de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, într-un articol publicat în paginile cotidianului american The New York Times, notează Libertatea Cuvântului cu referire la serviciul de presă al preşedintelui.
„Recentele evenimente afectează în mod direct securitatea întregului Bloc NATO. La etepa actuală Rusia are un număr mare de nave maritime în Marea Neagră, iar aceasta poate însemna o ameninţare pentru statele membre NATO — România, Bulgaria și Turcia. Acest lucru poate fi doar începutul», a scris președintele ucrainean.
Poroşenko atrage atenţia şi asupra prezenței semnificative a Rusiei în Marea Baltică.
„Recent, trupele ruse au fost interceptate, nu pentru prima dată, în regiunea baltică și nu au prezentat un plan al zborurilor. Cine poate garanta că nu este o repetiție pentru patrularea conductei „Nord Stream 2″ construită de Rusia prin Marea Baltică, devenită o provocare pentru Europa? — a subliniat şeful statului.
Reamintim că Statele Unite au decis să trimită o navă militară în Marea Neagră în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, afirmă surse militare americane citate de publicaţia The Times. Potrivit armatei ucrainene, armata SUA a efectuat un zbor extraordinar deasupra Ucrainei, în cadrul Tratatului internațional «Cer deschis».