Un bărbat din SUA a murit după ce a fost diagnosticat recent cu cancer în fază terminală. La începutul lunii el câștigase premiul de 1 milion de dolari la loto. Donald Savastano, 51 de ani, nu a trăit suficient cât să se poată bucura de premiul câștigat la loto. El cumpărase cu 10 dolari un bilet la loto și a câștigat premiul de 1 milion de dolari. Bărbatul era de meserie tâmplar și trăia în New York. Nu avea o situație materială bună, așa că după ce a primit banii, mai exact un cec în valoare de 661.800 de dolari (după aplicarea taxelor), s-a dus la câteva controale medicale. Donald a primit o veste cumplită, fiind diagnosticat de medici cu cancer în stadiul 4, cu metastaze la plămâni și creier. Bărbatul care vroia să cumpere cu banii primiți o camionetă nouă, să-și plătească datoriile și să investească în viitor, a murit la nici o lună de la câștigarea marelui premiu. Banii vor rămâne familiei sale: mamei, celor două surori și patru frați. De asemenea, familia a cerut cunoscuților să doneze Societății Americane de Cancer. Peste tot în lume se vorbește despre „blestemul câștigului la Loto”. Istoria câștigurilor din ultimii ani arată că banii nu aduc mereu fericirea, mulţi dintre câştigătorii la loto din anii trecuţi au ajuns rapid la sapă de lemn sau, mai rău, şi-au pierdut viaţa.