Strălucitul Voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, supranumit „atlet al lui Hristos” pentru apărarea cu vitejie, bărbăție și iscusință a credinței noastre strămoșești, ortodoxe, încă în timpul vieții sale a fost considerat sfânt. Canonizarea lui a fost înfăptuită de Biserica Ortodoxă Română peste 500 de ani de la trecerea domnitorului la cele veșnice. Astfel, potrivit calendarului ortodox, la 2 iulie, ziua morții, este cinstit Ștefan cel Mare și Sfânt. Majoritatea bisericilor românești din regiunea Cernăuți țin această sărbătoare pe stil vechi, la 15 iulie.
Noua biserică din centrul satului Ropcea are hramul Ștefan cel Mare și Sfânt. „Avem două hramuri la Ropcea, afirmă starostele satului, Ilie Olaru. Vechia biserică a fost zidită în cinstea marii sărbători creștine Adormirea Maicii Domnului, iar pentru noua biserică am ales hramul Ștefan cel Mare și Sfânt. De altfel, și Liceul de alături poartă numele slăvitului voievod”.
La hramul noii biserici din Ropcea s-a adunat foarte multă lume. Serviciul divin a fost oficiat de parohul Constantin Șubran, împreună cu un sobor de preoți, unii veniți din România. După predică, locuitorii satului Ropcea, evlavioși creștini și păstrători ai credinței strămoșești, au fost felicitați de reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com