Au rămas două luni de zile până la alegerile locale din Ucraina. În context, partidele politice caută diferite posibilităţi pentru a-şi spori influenţa şi popularitatea electorală. Lucrurile stau rău de tot în cazul Premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk, care, potrivit sondajelor, este susţinut de circa 2% din alegători. Partidul său, Frontul Popular, care a acumulat cele mai multe voturi la parlamentarele din 2014, suferă în urma neîncrederii populaţiei în Premier. Potrivit Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev, pentru Frontul Popular sunt dispuşi să-şi dea votul doar 1,6% din alegători. Mărul nu cade departe de pom – spune o înţelepciune populară.
Până la alegeri, Iaţeniuk trebuie să inventeze pe cât se poate de repede o nouă „bicicletă electorală”, una funcţională. De altfel, neavând ce propune alegătorilor, Iaţeniuk riscă să rămână fără influenţă asupra regiunilor, ceea ce înseamnă minimalizarea şanselor de a mai rămâne Premier în viitor. O primă încercare în acest sens a fost realizată în timpul unei conferinţe de presă. Premierul s-a plâns dintr-o dată pe neeficienţa Guvernului, spunând că trebuie să schimbe unii miniştri şi să realizeze reorganizări de structură în executiv. Unele decizii necugetate au fost adoptate din vina unor miniştri aparte, de parcă Iaţeniuk n-ar fi avut ultimul cuvânt de spus în Guvern! Declaraţia respectivă nu este altceva decât o încercare de a diminua valul aprecierilor critice al populaţiei faţă de politica executivului.
Ce-i drept, încercările preelectorale ale lui Iaţeniuk, cât de machiavelice şi logice n-ar părea, sunt din start neeficiente. Şi aceasta din motivul că nu este luat în calcul faptul că populaţia nu prea cunoaşte miniştrii şi şefii de departamente, ci sunt dominaţi de stereotipul post-sovietic (uneori justificabil), potrivit căruia Premierul este responsabil de tot ceea ce se întâmplă în Guvern, iar Cabinetul de Miniştri este sinonimul Premierului.
Dacă intrăm mai adânc în această „pădure a discuţiilor” – vorba bătrânilor – putem da de mai multe lemne. Aşadar, cine în opinia lui Iaţeniuk ar trebui demis din funcţia de ministru pentru a eficientiza activitatea Guvernului? Nu este pentru nimeni un secret că Premierul s-a tot referit în discursurile sale la miniştrii înaintaţi de alte partide. Unul dintre cei mai influenţi şi importanţi dintre aceştia este Vladimir Demcişin, omul Preşedintelui, propus de Blocul lui Petro Poroşenko. Cu ajutorul lui Demcişin, Poroşenko preia controlul asupra sferei energetice, luptă cu oligarhii Igor Kolomoiski şi Rinat Ahmetov etc., însă Iaţeniuk în aceste bătălii este o figură doar simbolică. Or, potrivit unei tradiţii mai vechi din politica ucraineană, cine este la putere caută să-şi pună omul său în departamentul energetic al Guvernului, acolo unde se învârt cei mai mulţi bani.
Din aceste considerente, discursul lui Iaţeniuk urmăreşte atingerea în perspectivă a două sau mai multe scopuri. Primul este electoral, amintit mai sus, iar al doilea este restructurarea Guvernului cu schimbarea obligatorie a ministrului Energiei în favoarea sa.
Sunt oare ambiţiile lui Iaţeniuk o ştachetă prea înaltă pentru partidul său? În contextul recentelor rezultate ale sondajelor sociologice şi atitudinii critice a populaţiei faţă de măsurile de austeritate propuse de Guvern, visele lui Iaţeniuk sunt deocamdată utopice. Pe arena politică ucraineană apar noi forţe politice (unele finanţate de oligarhi, altele independente), care se vor ocupa în preajma alegerilor de criticarea acţiunilor lui Arseni Iaţeniuk. Este şi un lucru la modă pentru toţi, de altfel, de a critica Guvernul în preajma alegerilor. Cu alte cuvinte, „reanimarea informaţională” iniţiată de Iaţeniuk va fi întâmpinată critic de populaţie pe fondalul platformelor electorale ale oponenţilor săi politici, care vor turna gaz pe focul nemulţumirii sociale.
Situaţia se poate schimba de la o zi la alta, important fiind că Iaţeniuk poate să genereze prin discursuri de genul „Guvernul trebuie modernizat” apariţia unor idei pe cât se poate de reale despre necesitatea demiterii Premierului. Pentru presă şi cetăţenii simpli este cu mult mai interesant subiectul demiterii Premierului decât a unui ministru necunoscut. Demiterea lui Iaţeniuk, însă, este în interesul altor politicieni. Este deja o altă istorie, istorie din seria discuţiilor despre faptul cum caută deja Preşedintele Petro Poroşenko ieşirea din labirintul nepopularităţii.
Marin GHERMAN, politolog