Preoți români din Basarabia, Nordul Bucovinei și Valea Timocului, de Ziua Națională la Cluj

manastur-1-dec-980x653

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a organizat, de 1 Decembrie, întâlnirea intitulată „Ca toți să fie una” (In. 17,22).

La invitația preotului paroh, pr. Dan Cismaș, s-au adunat lângă același potir preoți ortodocși români din Basarabia, Nodrul Bucovinei și Valea Timocului. Astfel, au răspuns chemării de a sluji Sfânta Liturghie cu ocazia Zilei Naționale preotul Nicolae Gusin, hirotonit în Episcopia de Bălți, preotul Nicolae Popescu, slujitor al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea românească Ciudei, regiunea Cernăuți, și preotul Ovidiu Doru Ursu, secretarul Vicariatului Ortodox Român al Timocului. Invitații de onoare au prezentat situația comunităților românești din care provin, relatări care au produs multă emoție miilor de credincioși prezenți la slujbă.

Această întâlnire de suflet se înscrie într-o serie de evenimente pe care Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” le organizează pe parcursul lunii decembrie. Duminică, 15 decembrie, în biserica parohială va avea loc un concert extraordinar de colinde susținut de Corala Armonia din Constanța iar în 22 decembrie va fi proiectat filmul „Între chin și amin”, la Cinema „Dacia” Mănăștur.

Добавить комментарий