PREȘEDINTELE CERE SĂ NU FIE ÎNCHISE OFICIILE POȘTALE ÎN SATE, IAR POȘTAȘILOR SĂ LI SE MAJOREZE SALARIILE

Screenshot_1

Despre situația în care s-au pomenit oficiile poștale din Ucraina, iată că s-a discutat și la Președinție. Miercuri, Președintele Petro Poroșenko a avut o întâlnire cu ministrul Infrastructurii, Volodymyr Omelian, și cu directorul general al Întreprinderii „Ukrpoșta”, Igor Smileanski, pentru a discuta cu ei problemele ramurii. Șeful statului insistă ca „Ukrpoșta” să semneze un acord cu Fondul de pensii în vederea garantării distribuirii pensiei. „Trebuie oprită practica de închidere a oficiilor poștale în localitățile sătești, mai ales în cele îndepărtate, de concediere a poștașilor. Susținerea lor trebuie asigurată pe contul bugetului general al „Ukrpoștei”, a mai spus Președintele. „Am inițiat ca în Bugetul de stat pe anul 2019 să fie prevăzute 500 milioane grivne care vor acoperi cheltuielile „Ukrpoștei” pentru difuzarea pensiei. La ora actuală 500 milioane grivne vor permite să fie asigurată și majorarea salariilor factorilor poștali. În funcțiile lor intră nu numai distribuirea pensiei, ziarelor. Pentru un om de vârstă înaintată aceasta este unica legătură cu lumea”, a accentuat Petro Poroșenko.

Președintele le-a propus conducătorilor „Ukrpoștei” să-și revadă salariile fantastice și peste două săptămâni să i se raporteze despre soluționarea problemelor privind asigurarea distribuirii pensiilor, menținerea oficiilor poștale și majorarea salariilor factorilor poștali.

Dacă însuși Președintele s-a apucat de soluționarea problemelor Serviciului poștal, înseamnă că aceste probleme sunt grave. De pe teren ni s-a explicat că în raioanele regiunii noastre nu este vorba de închiderea oficiilor poștale, ci de volumul de muncă pe care urmează să-l înfăptuiască poștașii. Evident că salariul lor trebuie majorat. În această privință nu există nici o îndoială. Dar și poștașul trebuie să distribuie nu numai pensia, dar și un număr anumit de ziare și reviste, altă corespondență. Trebuie dezvoltate serviciile poștale. Și aceasta urmează s-o facă nu Președintele țării, ci conducătorii Întreprinderii „Ukrpoșta”, care urmează să-și reducă mult din salariile pe care și le-au pus.

Добавить комментарий