Istoricul zilei: 7 octombrie
La 7 octombrie 1857, la şedinţa Adunării ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu a prezentat Proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „dorința cea mai mare” este Unirea Principatelor într-un singur stat.
Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.)., care doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.
Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul ad-hoc al Moldovei (din cei 85 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii).
Adunarea sau Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.
În Proiectul de rezoluţie, prezentat Adunării din 7 octombrie 1857 de la Iaşi de către Mihail Kogălniceanu, se sublinia că „dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hotărâtă de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generaţiilor viitoare, este unirea principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru ca în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceeaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi temeiuri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe, aceeaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor asigurat şi în sfârşit, aceeaşi misie de îndeplinit“.
În ziua următoare, 8 octombrie 1857, a avut loc şedinţa Divanului ad-hoc al Valahiei. Prin documentele aprobate de aceste adunări, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com