Democraţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii au făcut publice cele două articole pentru care Donald Trump va fi pus sub acuzare în procedura de destituire (n.r. impeachment): abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Liderul de la Casa Albă Donald Trump a respins marţi după-amiază acuzaţiile formulate de politicieni „corupţi” din Camera Reprezentanţilor şi a reiterat că nu a exercitat presiuni asupra Ucrainei.
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a prezentat, marţi, două acuzaţii în procedura care ar putea conduce la demiterea preşedintelui Donald Trump, suspectat de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.
Democratul Jerry Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor, a anunţat cele două acuzaţii.
«Este un delict pasibil de procedura demiterii ca un preşedinte să se folosească de atribuţiile publice pentru a obţine beneficii personale inadecvate, prin ignorarea sau afectarea interesului naţional. Este exact ce a făcut preşedintele Trump prin solicitările şi presiunile asupra Ucrainei în sensul interferării în scrutinul prezidenţial din 2020″, a declarat Jerry Nadler.
«Un preşedinte care se declară deasupra sistemului de tragere la răspundere, deasupra poporului american şi deasupra puterii de inculpare de către Congres — cu rolul de protejare faţă de riscurile la adresa instituţiilor noastre — este un preşedinte care se consideră deasupra legii. Periclitează democraţia şi securitatea naţională. Următoarele alegeri sunt expuse riscurilor, de aceea trebuie să acţionăm acum», a acuzat Nadler.
Pentru a fi activate, cele două articole penale trebuie aprobate de Comisia pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor şi de către plen.