Protejarea preşedintelui ales, Donald Trump, şi a familiei acestuia costă oraşul New York peste un milion de dolari pe zi, potrivit unor oficiali citaţi de CNN.
Costurile pentru protecţia preşedintelui ales nu se vor reduce semnificativ odată cu mutarea acestuia la Casa Albă, din cauza faptului că Melania Trump şi fiul de zece ani, Barron, sunt aşteptaţi să rămână acasă la Trump Tower, aflat în centrul Manhattanului, cel puţin până la sfârşitul anului şcolar. Mai mult, Trump a sugerat că se va întoarce constant acasă, mai ales cât timp familia lui continuă să locuiască acolo.
La cheltuieli se adaugă costul pe care îl implică echipajele şi ofiţerii de poliţie destinaţi copiilor şi nepoţilor lui Donald Trump, care primesc, de asemenea, protecţie din partea Serviciilor Secrete, a spus, luni, John Miller, reprezentant al Departamendului de Poliţie al oraşului New York. Toţi membrii familiei locuiesc în oraş şi pot primi protecţie din partea Serviciilor Secrete.
„Prioritatea principală este siguranţa şi securitatea. Le datorăm acest lucru preşedintelui ales, familiei acestuia şi echipei lui”, a spus primarul New York-ului, Bill de Blasio, vineri, la o conferinţă de presă, menţionând că oraşul va avea nevoie de ajutor cu costurile, în special în ceea ce priveşte orele din afara programului pe care poliţiştii le vor face.
În timp ce Serviciile Secrete au grijă de protecţia preşedintelui sau a preşedintelui ales, serviciile locale de poliţie trebuie să asiste la operaţiuni, în special la acţiunile care implică publicul.
Fiecare preşedinte trebuie să aibă protecţie asigurată de ofiţerii de poliţie când se întoarce acasă în timpul mandatului, iar protejarea preşedintelui Trump în New York este costisitoare, deoarece acesta locuieşte în cel mai populat cartier al celui mai mare oraş.
Sursa: Mediafax