„Punct indeterminabil” – discuţii radiofonice în ajutorul persoanelor strămutate

IMG_7699

IMG_7699Criza social-politică, care a afectat Ucraina începând din noiembrie 2013, agravată de anexarea nelegitimă a Crimeei de către Rusia şi de acţiunile militare din Donbas, a generat noi pericole, care necesită mai multe eforturi întru instaurarea păcii nu numai cu Rusia, ci şi în interiorul societăţii ucrainene. Una dintre aceste probleme este absolut nouă pentru Ucraina – problema persoanelor strămutate, care, ferindu-se de conflictul militar şi de persecutări, au fost nevoite să-şi părăsească locurile natale şi să-şi găsească adăpost în alte regiuni ale Ucrainei.
Potrivit datelor prezentate de Primul-Ministru al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, la recenta şedinţă lărgită a Cabinetului de Miniştri, numărul persoanelor strămutate din zona acţiunilor militare, aflate temporar sub controlul teroriştilor proruşi, constituie circa un milion de oameni. Majoritatea dintre aceste persoane s-au strămutat în regiunile din vestul Ucrainei, inclusiv în regiunea Cernăuţi. Situaţia dată a cauzat o serie de probleme sociale şi de drept, legate de adaptarea persoanelor strămutate la comunităţile noi, precum şi de primirea acestora de către noile comunităţi. O problemă destul de actuală pentru Ucraina este acum necesitatea creării unei atmosfere favorabile pentru primirea persoanelor strămutate de către locuitorii din regiunile din vest, acordarea acestora a unei susţineri social-economice cuvenite din partea organelor locale ale puterii. Voi menţiona că un factor aparte, care are o influenţă substanţială asupra actualei situaţii din societate, precum şi asupra relaţiilor inter-etnice, este politica etno-naţională, inclusiv cea lingvistică. Specularea de către unele formaţiuni politice pe această problemă face şi mai actuală necesitatea desfăşurării unei munci de lămurire în rândul populaţiei. De aici şi necesitatea unui proiect referitor la acordarea unei informaţii veridice şi nepărtinitoare despre adevărata stare de lucruri în sfera etno-politică, despre posibilităţile persoanelor, care au fost nevoite să-şi părăsească locurile natale nu din voinţă proprie şi să caute adăpost în alte regiuni ale ţării. Pentru aceasta este necesară aplicarea posibilităţilor tehnologice şi de comunicare moderne ale mass-media regionale, ceea ce este prevăzut într-un nou proiect, derulat în regiunea Cernăuţi. Înaltul nivel profesional al materialelor, conţinutul lor obiectiv profund sunt asigurate de către experţi în materie de relaţii inter-etnice şi probleme de migraţiune. Anume aceşti experţi, dar şi ziarişti de la diferite mass-media sunt antrenaţi la realizarea proiectului respectiv.
Proiectul are genericul „Punct indeterminabil”. Într-o recentă discuţie cu cunoscutul politolog, Serghei Hacman, doctor în istorie, am aflat că proiectul se rezumă la o serie întreagă de emisiuni radiofonice în direct, care conţin discuţii, la ele fiind antrenaţi politologi, jurnalişti, specialişti în materia persoanelor strămutate. Proiectul este destinat refugiaţilor din estul ţării noastre, care din cauza ororilor războiului au fost nevoite să-şi părăsească baştina şi să se refugieze în alte zone ale ţării noastre. Proiectul este realizat de către centrul DVD international în comun cu Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi cu susţinerea financiară a Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania. Ciclul de emisiuni din seria acestui proiect include diverse discuţii pe tematica refugiaţilor, metodele prin care ei pot fi ajutaţi. La aceste emisiuni în direct sunt invitaţi şi ascultătorii, care pot pune întrebări participanţilor la emisiune şi afla răspunsurile ce îi interesează.
Dumitru VERBIŢCHI

Добавить комментарий