Rada Suprema a Ucrainei a adoptat joi, 17 ianuarie 2019, o lege care permite trecerea comunităţilor religioase (ortodoxe) la Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), informează UA TV.
Proiectul de lege №4128-d „Privind modificarea unor legi care reglementează relația de subordonare a organizațiilor religioase și procedura de înregistrare de stat a acestora cu statut de persoană juridică” a fost susținut de către 229 deputați.
Conform documentului, hotărârea privind schimbarea subordonării unei anumite parohii (n.r. trecerea sub jurisdicția Patriarhiei Kievului) precum și completarea statutului, este luată la adunarea generală a comunității religioase. Hotărârea respectivă trebuie să fie susținută de cel puțin două treimi dintre membrii comunității religioase.
„Cei care se opun deciziei luate cu majoritate de voturi, au dreptul să formeze o nouă comunitate religioasă și să încheie un acord cu privire la folosirea clădirii și a bunurilor religioase”, se mai spune în document.
La momentul de față, potrivit Irinei Luţenko, reprezentanta președintelui în Rada Supremă, din subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei) au ieșit aproape 70 de parohii ortodoxe.