Optimizarea anunţată de autorităţile ucrainene în domeniul învăţământului duce în mod direct la lichidarea claselor, unde sunt mai puţini de 27 de elevi. Potrivit spuselor şefului Direcţei în chestiunile învăţământului din oraşul Cernăuţi, Serhii Martyniuk clasele cu elevi puţini vor fi închise în aproximativ 20 de şcoli din oraşul Cernăuţi. „În şcolile cernăuţene sunt clase cu 5 sau 7 copii, a spus domnul Martyniuk. Este vorba de şcolile nr. 10 şi nr. 17”, a menţionat dumnealui. Reamintim că în şcolile menţionate predarea se efectuează în limba română, iar aşa-zisele reforme anunţate de autorităţi încalcă flagrant dreptul la acces la învăţământ în limba maternă.