Regiunea Cernăuți: Peste 68 mii de cetățeni și-au ales medicul de familie

17-3

Peste 68 mii de locuitori ai regiunii Cernăuți și-au ales medicul de familie. În total, în cadrul campaniei „Medic pentru fiecare familie”, locuitorii regiunii Cernăuți au semnat declarații cu 564 medici de familie, terapeuți și pediatri din 35 de instituții medicale din Bucovina. La nivel național acestă cifră ajunge la 1,6 milioane de cetățeni.

Cele mai multe declarații au fost semnate în regiunea Harkiv – 242 mii, Vinnyțea – 190 mii și Donețk – 182 mii. De partea opusă se află regiunea Herson cu doar 13 mii de declarații.

Ministerul Sănătății din Ucraina aduce la cunoștința cetățenilor că campania de semnare a declarației cu medicul de familie este fără termen, iar pentru semnarea declarației poate fi ales medic din orice instituție sanitară, care acordă ajutor medical preventiv.

Добавить комментарий