Zeci de oameni s-au adunat miercuri, 19 februarie, în apropierea Spitalului Militar din localitatea Vynnykiv, situată în apropierea orașului Lviv, pentru a protesta împotriva internării în spitalul local a ucrainenilor ce urmează să fie evacuați din China, transmite canalul TV NTA, notează Libertatea Cuvântului.
Panica a izbucnit după ce conducerea spitalului a dispus eliberarea unuia dintre etajele unității medicale. Prin urmare, locuitorii se tem că la spital vor fi aduse persoanele evacuate din China și promit că se vor împotrvi prin ample proteste. În același timp, oficialii de la Administrația regională de Stat Lviv, dau asigurări că nu există motive de panică și că este vorba doar de niște exerciții în caz de evacuare urgentă.
De menționat că pe 20 februarie în Ucraina urmează să ajungă avionul cu cetățenii ucraineni evacuați din China. Până în prezent, nu se știe precis unde vor fi plasați în carantină obligatorie de două săptămâni. Reamintim că în mai multe orașe din țară lumea a protestat împotriva faptului ca cetățenii respectivi să fie spilizați în localitățile lor.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com