Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a descoperit în regiunea Transcarpatia o reţea ce falsifica paşapoarte maghiare. Persoanele care intrau în posesia actelor mincinoase, puteau ajunge fără probleme în 162 de state ale lumii, inclusiv în Marea Britanie și Statele Unite, potrivit Evropieska pravda, care face referire la un comunicat al serviciul de presă al SSU.
Oamenii legii au stabilit că un locuitor al raionului Beregovo (regiunea Transcarpatia) îi ajutat pe străini, inclusiv cetățeni ruși, să obțină cetățenia maghiară în baza unor acte false.
„Organizatorul schemei asigura falsificarea documentelor care dovedesc existența temeiurilor necesare. Documentele care confirmau dobândirea cetățeniei și permisiunea de a călători în străinătate erau efectuate de către inculpat prin intermediul misiunilor diplomatice ale Ungariei în unele țări ale Uniunii Europene», se menționează în comunicatul de presă al SSU.
Persoanele care doreau să obțină o nouă identitate europeană, urmau să achite între 25-30 mii de euro.
Se remarcă faptul că printre clienți figurau și reprezentanți ai lumii interlope.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)