Comisia Electorală Centrală de la Kiev anunță că în circumscripția electorală „românească” nr. 203 cu centrul în orașul Noua Suliță, după numărarea a 76,69 la sută din buletinele de vot candidatul formațiunii „Sluga Naroda”, Gheorghe MAZURAȘU obține 26,50 la sută din sufragii.
Pe locul doi se clasează Mihail JAR, candidatul formațiunii politice Platforma de Opoziție — Pentru viață pentru care au votat 19,06 la sută din alegători.
Pe locul 3 se află candidatul independent Grigore TIMIȘ cu 12,82 la sută, pe locul 4 candidatul Ion SEMENIUC cu 12,52 la sută, iar pe locul 5 candidatul formațiunii „Batkivșcina” — Artur MUNTEANU cu 11,58 la sută.
Candidatul independent Mihai GROSU a obținut 3,22 la sută din voturi.
Ceilalți candidați au obținut voturi sub 3%.
În ceea ce privește partidele politice, după procesarea a 78,19% din voturi, în circumscripția electorală nr. 203, pe primul loc se clasează Partidul „Sluga Naroda” (Servitorul Poporului) care a obținut 51,98% din sufragii, Platforma de Opoziție – Pentru viață: 15,34%, Fracțiunea Batkivșcina: 11,13% și Partidul Solidaritatea Europeană: 3,92%.
Pe Circumscripția electorală 203 cu centrul în orașul Noua Suliță s-au prezentat la urne doar 39,74% din alegători