Conducătorul Ministerului Economiei, Comerțului și Agriculturii, T. Milovanov, a declarat: „Funcționarea normală a pieței funciare, potrivit calculelor noastre, numai în decursul a trei luni poate aduce un venit suplimentar de 9 miliarde grivne, ceea ce va stimula creșterea Produsului Intern Brut. Iar în anul 2021 o astfel de creștere se poate cifra la 30 miliarde grivne”. Din spusele ministrului reiese că moratoriul la vinderea pământului arabil este „dăunător” și frânează dezvoltarea agriculturii ucrainene. Totodată, T. Milovanov a recunoscut că există multe riscuri, însă până la 1 octombrie anul viitor trebuie să fie puse toate la punct. Într-adevăr, timp este suficient, dar cetățenii se întreabă cu îngrijorare dacă există voință politică pentru a pregăti o bază normală pentru buna funcționare a pieței funciare.