Roboţii ar putea prelua peste 20 de milioane de locuri de muncă până în 2030

373728

Roboţii ar putea ocupa peste 20 de milioane de poziţii din sectorul manufacturier la nivel mondial până în 2030, revelă un nou studiu, potrivit CNBC.

Studiul realizat de Oxford Economics arată că în următorii 11 ani, peste 14 milioane de roboţi ar putea deveni operaţionali numai în China.

Economiştii au analizat trendurile pe termen lung privind adoptarea automatizării la locul de muncă, remarcînd că numărul de roboţi funcţionali la nivel mondial a crescut de trei ori în ultimele două decenii, la 2,25 milioane. În timp ce cercetătorii au anticipat că ascensiunea roboţilor va aduce beneficii din punctul de vedere al productivităţii şi creşterii economice, aceştia au admis în acelaşi timp că fenomenul va aduce cu sine şi dezavantaje.

„Ca urmare a robotizării, zeci de milioane de poziţii vor fi pierdute, în special în economiile locale mai sărace care se bazează pe forţă de muncă slab calificată. Aceasta se va traduce într-o creştere a inegalităţii veniturilor“, arată autorii studiului.

Totuşi, dacă gradul instalării de roboţi ar fi crescut cu 30% faţă de estimarea de bază pînă în 2030, acesta ar impulsiona PIB-ul mondial cu 5,3% în anul respectiv, estimează cercetătorii.

Добавить комментарий