Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI), în cadrul conferinţei finale a proiectului internaţional de cercetare „Move”, scrie Mediafax.
La data de 31.12.2017 în România erau stabiliţi aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecţie internaţională, refugiaţi sau alte feluri de protecţie. Cererile de azil politic au crescut de la 1.500 în anii anteriori la 4.820 în 2017.
România are printre cele mai mici procente de rezidenţi din afara Uniunii Europene, 0,3%, astfel situându-se pe ultimele locuri din UE la acest capitol, alături de Slovenia şi Slovacia.