Drama celor 3.786.000 de români din Basarabia, nordul Bucovinei și din Ținutul Herței va începe odată cu ocuparea lor samavolnică de către armatele sovietice în iunie 1940. Acum ei vor intra în malaxorul stalinist de exterminare și deportare, în cadrul politicii de deznaționalizare comunistă. Deși în ultimatumul lui Molotov se acorda un termen de patru zile pentru ca administrația română și eventualii refugiați să părăsească teritoriile, armatele sovietice au trecut din prima zi granița de stat a României, consfințită prin tratate internaționale. Trupele române, în retragere din aceste teritorii, și refugiații au fost atacați mișelește de trupele cotropitoare.
Îngrămădiți în vagoanele de vite și trimiși în Siberia
Chiar din primele zile de ocupație, sovieticii au început deportările. Noaptea erau arestați intelectuali, țăranii mai înstăriți catalogați drept chiaburi, îngrămădiți în vagoanele de vite și trimiși în Siberia. Prin aceasta se urmărea depopularea teritoriului de indigenii români și a se face loc populației ruse, aduse de aiurea. Arestările aveau loc zilnic, pentru a culmina cu noaptea de 12/13 iunie 1941, când din toate teritoriile ocupate au fost arestați 300.000 de români, duși la gările cele mai apropiate și apoi trimiși în neant.
Călătoreau în condiții inumane, erau hrăniți cu pește sărat și ținuți fără apă. Mulți mureau pe drum, în special bătrânii și copiii. Citind relatările lui Alexandru Șoltoianu (cu care am avut cinstea să mă întrețin preț de o jumătate de ceas pe la începutul anilor ‘90 la o acțiune de la Ambasada română de la Moscova), ale scriitorului Mihai Prepeliță, care mă onorează cu prietenia sa, sau ale lui Valeriu Graur, un alt supraviețuitor al Gulagului sovietic, mi-au revenit în memorie imaginile trenurilor morții dintr-un film despre Auschwitz. A la guerre comme á la guerre, dar ei erau civili inofensivi femei, bătrâni și copii.
Acesta să fi fost mult-vestitul umanism socialist? Odată ajunși la destinația siberiană, deportații basarabeni erau primiți cu ostilitate de către localnicii avertizați că a mai venit un lot de dușmani ai poporului! Erau nevoiți să scurme cu unghiile pământul înghețat pentru a-și îngropa morții de foame și de frig. Aceasta a fost contribuția în jertfe a poporului român prin martirii săi din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței la Gulagul sovietic. De fapt acesta a fost primul lot de români în Rusia sovietică.
Vânătoarea de basarabeni
După instaurarea regimului comunist în România a început vânătoarea basarabenilor care în timpul războiului reușiseră să se refugieze în patria-mamă. Aceasta a provocat adevărate drame. Cunosc personal cazul lui Gh. Alexandru, care se aciuase într-un sat de pe malul drept al Prutului prin 1941. A găsit aici o femeie cuminte, căreia a reușit să-i facă două fetițe până a fost arestat și dus cu forța înapoi în Basarabia. Nu s-a mai auzit nimic despre el.
Mama le-a crescut cum a putut, fetele au avut minte, au terminat facultatea și au încercat să dea de urma tatălui. În zadar. Intrase în neant. Adică în Siberia. Un alt exod al românilor din Basarabia a fost în anul secetei distrugătoare din anul 1946. Jurnalistul Ilie Mihăiescu mi-a relatat despre soarta cutremurătoare a familiei Vlaicu, din Fălești. O familie ridicată de acasă pentru a fi „salvată“ de la coregraful Furnică Mihai și a sa formație de dansuri populare românești a fost condamnată să-și găsească sfârșitul în pustietățile siberiene.
Astfel, capul familiei a ajuns în Kazahstan și acolo i s-a pierdut pentru totdeauna urma, iar mama și cu cei doi fii au fost duși în regiunea Tiumen. Cei trei s-au încăpățânat să supraviețuiască în condiții de viață și de muncă inimaginabile și să viseze că se vor întoarce cândva acasă. De fapt visul acesta i-a ținut în viață. După moartea lui Stalin, visul li s-a împlinit, dar neavând bani de drum, au făcut un an de zile până în Basarabia. Au mers pe jos sau ascunși printre buștenii din vagoanele de marfă. Pentru hrană munceau cu ziua. La Fălești l-au găsit pe cel de al treilea frate, care, în noaptea când au venit NKVD-iștii să-i ridice, nu era acasă era la întâlnire cu iubita. S-ar putea scrie un roman despre această familie. Dar când se va scrie epopeea românilor din Basarabia?
historia.ro „Timpul” (Chișinău)
