Românii din Ucraina reclamă lipsa de interes a autorităților de la București

Screenshot_3

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat mai multe memorii către autoritățile române în care deplâng încălcarea dreptului la educație în limba maternă, pe care îl numesc „un genocid cultural-lingvistic», și în care critică lipsa de acțiune a autorităților de la București în comparație cu Ungaria sau Bulgaria care a ajuns deja la înțelegeri cu autoritățile de la Kiev pentru asigurarea drepturilor respectivelor comunități, transmite Radio Europa Liberă.

Comunitatea românească s-a adresat în mai autorităţilor ucrainene, iar în luna iunie a scris comisiilor pentru românii din afara graniţelor şi comisiilor de politică externă din Parlament, preşedinţilor celor două Camere, premierului, ministrului de Externe şi au pregătit un document în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis o audienţă, reliterând de fapt cererea şi argumentele similare celor adresate în ianuarie şefului statului.

În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, arată comunicatea românilor din Ucraina, citată de news.ro.

Comunitatea românească din Ucraina riscă să fie divizată de noua împărțire administrativă la care lucrează guvernul de la Kiev. Dacă în prezent comunitatea românească locuieşte compact în patru din cele 11 raioane ale regiunii Cernăuţi, ca urmare a proiectelor de reformă administrativă aflate în curs de analiză, regiunea s-ar împărţi în 3 sau 4 macroraioane, în care românii vor reprezenta 10% din populaţie, ceea ce are drept consecinţă faptul că nu vor mai avea niciun reprezentant în Rada Supremă şi o subreprezentare la nivel local, neputând astfel să-şi apere drepturile la educaţie, la folosirea limbii materne, identitare, garantate de Constituţi, iar asimilarea va deveni ireversibilă.

Dând ca exemplu înţelegerile Ungariei (privind păstrarea limbii materne în şcolile comunităţii maghiare) şi Bulgariei (privind păstrarea unităţii comunităţii bulgare în cadrul reformei teritorial-administrative) cu Ucraina, comunitatea românească cere autorităţilor de la Bucureşti să negocieze şi să semneze acorduri similare. Românii din Ucraina cer ca problema învăţământului în limba română să fie rezolvată după modelul celei pentru maghiarii din Ucraina. De asemenea, solicită adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului privitoare la Legea educaţiei din Ucraina.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina urmează să depună şi la Preşedinţie un document referitor la situaţia comunităţii româneşti, în care reiau solicitarea de a fi primiţi de preşedinte. Ei reclamă că românii din Ucraina, care sunt aproximativ 500.000, a doua minoritate naţională în ţară după cea rusă, sunt supuşi unui proces sistematic bine organizat, la toate nivelele politicii de stat, de ucrainizare forţată, sens în care a fost adoptată şi legislaţia necesară”.

„Acţiunile statului român în această perioadă au fost şi sunt mai mult decât modeste”, afirmă ei, criticând faptul că de 16 ani statul român nu reuşeşte să deschidă un Institut Cultural Român la Kiev, cu o reprezentanţă la Cernăuţi, deşi există o decizie în acest sens din 2004, dar şi faptul că de 30 de ani statul român nu reuşeşte să restaureze casa lui Aron Pumnul.

„În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, afirmă Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina

Același Consiliu care este o umbrelă pentru 20 de organizații neguvernamentale ale etnicilor români a cerut ajutor și de la București.

„În aceste condiţii, este imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina înţelegând că doar măsurile urgente pot să salveze de la dispariţie o comunitate istorică bine conservată. Este cazul de a crea o celulă de criză pentru coordonarea tuturor activităţilor Deschiderea ICR-ului la Kiev, cu reprezentanţe funcţionale la Cernăuţi, Slatina şi Ismail nu mai poate fi amânată. România nu poate tolera la nesfârşit atittudinea în forţă a autorităţilor ucrainene de a ne asimila prin toate mijloacele. Niciun alt interes şi nicio altă posibilă influenţă din exterior nu pot justifica dispariţia unei comunităţi. Noi nu dorim să ajungem în situaţia confraţilor din Valea Timocului, pentru ca apoi să ne deplângem soarta”, mai denunță românii din Ucraina.

Radio Europa Liberă

 

Добавить комментарий