La 19 februarie 1876, cu 145 de ani în urmă, s-a născut genialul sculptor român, Constantin Brâncuși, autorul „Coloanei fără sfârșit”.
Constantin Brâncuși a văzut lumina zilei în localitatea Hobița, Gorj. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. În perioada anilor 1894-1898 învață la Școala de Arte și Meserii din Craiova, apoi la Școala de Belle-Arte din București, pe care o absolvă în 1902. Chiar în anii de studenție se evidențiază ca sculptor talentat. În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, ulterior instalat la Spitalul Militar din București, singurul monument public al lui Brâncuși din București. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, hotărând să parcurgă drumul către Paris pe jos.
În 1904 pleacă la studii la München, iar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria, Elveția, până la Paris. În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa „École Nationale Supérieure des Beaux-Arts”. Constantin Brâncuși creează în 1907 prima versiune a sculpturii „Sărutul”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu „Poarta sărutului”, care este o parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.
Până în 1940, în atelierul său din Impasse Ronsin, din inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească, iar activitatea sa creatoare se desfășoară în toată amploarea ei. Operele majore din ciclul „Pasărea în văzduh”, seria „Ovoidului”, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia.
Genialitatea marelui creator român a fost imediat recunoscută ca atare în ţările occidentale. În primul rând în Franţa, ţara în care şi-a creat cea mai mare parte a operei, apoi şi în restul lumii. Centrul Pompidou, dedicat creaţiilor moderne şi contemporane, adună laolaltă cea mai mare colecţie de artă modernă din Europa, găzduind şi un atelier dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi. Muzeele de artă modernă din New York şi din Philadelphia, Muzeul Guggenheim, însemnate colecţii de artă modernă din Statele Unite şi unele colecţii particulare de renume mondial au strâns şi au prezentat cea mai mare parte a operei lui Brâncuşi.
În România, Constantin Brâncuși a fost „redescoperit” abia în 1964 ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, care include „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și era pe calea dărâmării.
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. La 16 martie același an Constantin Brâncuși se stinge din viață, iar la 19 martie este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Constantin Brâncuși a fost sculptorul român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană, figură centrală în mișcarea artistică modernă, considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com