Pentru prima dată după tragedia aviatică din 31 octombrie din Egipt, Rusia recunoaşte posibilitatea unui act terorist. Declaraţia a fost făcută de premierul Dmitri Medvedev.
Potrivit agenţiei France Presse, şeful guvernului de la Moscova a admis că este posibil ca avionul de pasageri să se fi prăbuşit din cauza unui act terorist. Săptămâna trecută, mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, au susţinut că este foarte posibil ca la bordul aeronavei de pasageri să fi fost o bombă.
După decriptarea cutiilor negre, anchetatorii au spus că în proporţie de 90% avionul s-a dezintegrat în aer din cauza unei bombe. În accident au murit 224 de oameni. De menționat că accidentul aviatic s-a produs în peninsula Sinai. În total au decedat 224 de oameni. La câteva ore după tragedie, gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat doborârea avionului, ca răspuns la intervenţia Rusiei în Siria.