Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că a început retragerea trupelor mobilizate în ultimul timp în Crimeea spre bazele lor permanente după participarea acestora la exerciţii militare, conform TASS, citată de Reuters.
Rusia a anunţat joi că a ordonat trupelor sale să revină la bazele lor permanente din zona de graniţă cu Ucraina, aparent punând capăt mobilizării a zeci de mii de soldaţi la frontiera ruso-ucraineană, ceea ce a suscitat îngrijorarea Occidentului, notează Reuters.
Ministerul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat joi începerea unor exerciţii la scară largă în Crimeea şi în Marea Neagră, la care participă peste 10.000 de militari şi 40 de nave de război, precum şi 20 de vase auxiliare, relatează Reuters, citând Interfax, pe fondul tensiunilor cu Ucraina din cauza creşterii prezenţei militare a Rusiei la frontiera ruso-ucraineană.
Totodată, ministrul rus al Apărării a declarat, joi, că au fost finalizate exerciții militare masive lângă granița cu Ucraina și că a ordonat trupelor să revină la bazele lor permanente până la 1 mai, potrivit presei de stat, scrie Axios.
Zeci de mii de soldați și echipamente militare au fost mutate la granița estului Ucrainei și teritoriul anexat al Crimeei în ultima lună, provocând temeri cu privire la o posibilă invazie rusă.
″Trupele şi-au demonstrat capacitatea de a asigura o apărare credibilă pentru ţară. De aceea am decis să încheiem activităţile de inspectare în districtele militare de sud şi de vest″, frontaliere cu Ucraina, a declarat ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat într-un comunicat.
Şoigu a subliniat, totuşi, că armata trebuie să fie pregătită să răspundă rapid în cazul unei evoluţii ″nefavorabile″ a situaţiei în apropierea exerciţiilor Defender-Europe, desfăşurate de NATO.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)