Ruslan Gunciak visează să se întoarcă în Bucovina

Gunciak

GunciakFostul jucător şi lider al echipei de fotbal Bucovina se pregăteşte pentru noul sezon sportiv în componenţa clubului bielarus „Naftan” din Novopo­loţk.
Sezonul precedent i-a adus lui „Naftan” 43 de puncte şi cel de al cincilea loc în clasamentul naţional (lideri sunt BATE, Dinamo Minsk, Şahtar Soligorsk şi Torpedo-BelAZ). Pentru „Naftan” evoluează încă doi foşti jucători ai Bucovinei. Este vorba de Oleg Kerciu şi Eugen Santrapinski. Ruslan Gunciak a completat acest grup ucrainean în echipa bielarusă.
În cadrul unui interviu pentru SportBuk.com, Ruslan Gunciak a menţionat că în momentul de faţă echipa sa se pregăteşte pentru noul sezon. Ruslan nu poate uita ţinutul natal şi echipa Bucovina. „Mă tot interesez de soarta Bucovi­nei, îmi doresc să văd echipa din Cernăuţi evoluând în Prima ligă ucraineană de fotbal. Urmă­resc cu atenţie evenimentele din estul ţării. Ca şi toţi ucrainenii sper că va fi găsită o cale paşnică de soluţionare a conflictului. Ce spun bielaruşii despre problemele noastre? Idei sunt diverse. Sunt şi victime ale propagandei, însă mă strădui să explic oamenilor ce se întâmplă la noi”, a spus Ruslan Gunciak. Fotbalistul cernăuţean a comunicat că în Bielarus multă lu­me a auzit despre Bucovina. Unii bielaruşi au participat la „Lupta naţiunilor” din Hotin, au văzut ceta­tea, au discutat cu oamenii.
Reamintim că echipa cernăuţeană este părăsită de fotbalişti. În numerele precedente ale ziarului „Libertatea Cuvân­tului” am informat cititorii despre faptul că FSC Bucovina a cunoscut unele modificări de componenţă. Atacantul Roman Stepankov a fost transferat la o echipă din Polonia. Mijlocaşul Evghen Nemtinov de 19 ani a fost achiziţionat de Illiciveţ (Mariupol), echipă antrenată de Mykola Pavlov. Nu se antrenează cu echipa din Cernăuţi fundaşul Serghii Zahidulin şi mijlocaşul Iuri Pantea. Pe de altă parte, FSC Bu­covina caută fotbalişti tineri în Cernăuţi, în echipe regionale şi raio­nale.

Добавить комментарий