Rada Supremă a adoptat în a doua lectură Legea cu privire la pensii. Potrivit legii, de la 1 octombrie a.c., pensia minimă în Ucraina va crește până la 1.452 grivne. Circa 9 milioane de pensionari vor primi pensii majorate de la 200 până la 1.000 grivne. Legea nu prevede majorarea vârstei de pensionare. În schimb, introduce noi cerințe referitoare la stagiul de muncă.
Persoanele care au un stagiu de muncă de 25 de ani se pot pensiona la vârsta de 60 de ani. Cei care au un stagiu de 15-25 de ani de muncă se vor pensiona la 63 de ani, iar cei care au mai puțin de 15 ani – la 65 de ani. În același timp, persoanele care nu au stagiu de muncă vor putea solicita alocații sociale la vârsta de 63 de ani. Valoarea alocației va fi determinată în baza veniturilor familiei pensionarului. Stagiul minim de muncă va crește treptat până în 2028, când pentru ieșirea la pensie la vârsta de 60 de ani vor fi necesari 35 de ani de stagiu în câmpul muncii. Cei care doresc să-și mărească stagiul de muncă o pot face achitând 16.896 grivne pentru un singur an. Pot fi achiziționați 5 ani de stagiu de muncă care costă 84.480 grivne. Legea cu privire la pensii prevede și creșterea plăților pentru invalizii din copilărie, copiii-invalizi și pensionarii care nu aveau stagiul necesar de muncă.
Potrivit rezultatelor recensământului populației din 2001, Ucraina avea 48 milioane de locuitori. Se aștepta ca următorul recensământ să aibă loc în 2016, dar acesta a fost amânat pentru anul 2020. La data de 1 august 2017, Comitetul de Stat pentru Statistică anunța că populația țării este de 42,4 milioane de persoane. 12 milioane din totalul populației sunt pensionari, iar 8 milioane dintre ei primesc o pensie minimă de numai 1.300 grivne. Reiese că, odată cu aplicarea reformei, pensiile minime vor fi majorate cu doar 152 grivne. Pensia medie în Ucraina constituie 1.800 grivne.