Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al regiunii Odesa, a fost arestat la Kiev de către autorităţi, fiind acuzat de încercare de răsturnare a sistemului constituţional din Ucraina.
Unităţile speciale l-au arestat pe Saakaşvili de pe acoperişul casei sale, însă peste puţin timp, fostul preşedinte a evadat din custodia poliţiei, după ce susţinătorii acestuia au blocat străzile Kievului şi au împiedicat autorităţile să îl ia în arest.
Odată eliberat şi înconjurat de susţinători, Saakaşvili a făcut apel pentru organizarea unor proteste care să ducă la demiterea lui Petro Poroşenko din funcţia de preşedinte al Ucrainei. Mihail Saakaşvili a condus apoi câteva sute de protestatari spre Parlament, cu un steag în culorile statului ucrainean în jurul gâtului, adăugând că „Până când Poroșenko nu va pleca, în Ucraina nu va fi pace și dezvoltare. Ucraina nu va avea viitor cu Poroșenko”.
Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, a prezentat azi, în cadrul unui briefing de presă, o înregistrare audio în care Saakașvili discută cu oligarhul Serghei Kurcenko, care se ascunde în Rusia de autoritățile de la Kiev. Potrivit lui Luțenko, oamenii lui Saakașvili ar fi primit circa 500 mii dolari de la Kurcenko pentru diferite activități. În schimb, ex-președintele georgian i-ar fi promis că îl va ajuta să-și întoarcă activele pierdute în urma părăsirii Ucrainei.