Sancțiunile impuse Rusiei pentru implicarea în conflictul din estul Ucrainei vor fi prelungite după ce expiră în ianuarie.
Decizia a fost luată de președintele Statelor Unite, Barack Obama, și liderii UE la un summit organizat la Berlin — transmite Reuters, citat de Ukrinform.
Potrivit oficialilor, sancțiunile trebuie prelungite până când Moscova își va retrage armata din estul Ucrainei.
Politicienii au discutat și despre impunerea unor noi penalizări Rusiei, pentru bombardamentele pe care le efectuează în Siria. Liderii mondiali sunt îngrijorați de faptul că Ucraina ar putea pierde susținerea din partea Statelor Unite, după ce Donald Trump va fi învestit în funcția de președinte. Și asta pentru că Trump și-a exprimat de mai multe ori admirația față de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Libertatea Cuvântului amintește că Federația Rusă a fost sancționată pentru prima dată în iulie 2014, ca reacție la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea.