În ziua de 7 iulie (stil vechi) a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa pădurii. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor pentru a afla cât vor trăi.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, sperând că îşi vor visa ursitul.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite si erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sărbătoarea Sânzienelor, care se marchează în mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Această sărbătoare mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Sânzienele sau Drăgaica
